Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a sesizat Direcția Națională Anticorupție în legătură cu modul de finanțare a campaniei electorale a lui Călin Georgescu, după ce instituției nu i-au fost comunicate documentele obligatorii prevăzute de lege. Anunțul a fost făcut de președintele AEP, Adrian Țuțuianu, care a subliniat că rolul Autorității nu este acela de organ de anchetă, ci de instituție care identifică nereguli și le sesizează către structurile competente.
„Autoritatea Electorală Permanentă a comunicat unor instituții publice, inclusiv plângeri penale, legat de modul în care a fost finanțată campania electorală. (…) În acest caz nu s-au comunicat documentele obligatorii”, a declarat Țuțuianu, precizând că dosarul se află în prezent la DNA și face parte dintr-un set mai larg de sesizări venite din partea instituțiilor statului.
Șeful AEP a insistat asupra limitelor legale ale instituției pe care o conduce. „AEP nu este un investigator, să stabilească de unde au venit resursele. Când am avut niște elemente, am făcut sesizare penală”, a explicat el, adăugând că situația scoate în evidență nevoia urgentă de modernizare a cadrului normativ privind finanțarea campaniilor electorale.
Dincolo de acest caz punctual, conducerea AEP recunoaște că legislația electorală este depășită, mai ales în ceea ce privește campania desfășurată în mediul online. Adrian Țuțuianu a anunțat constituirea mai multor grupuri de lucru care vor aborda problemele identificate, de la publicitatea politică digitală până la reorganizarea internă a instituției.
„Clarificarea rolului și procedurilor specifice pentru campania online este esențială. Sub acest aspect, legislația electorală din România este total depășită, tehnologia a luat-o înaintea reglementării”, a afirmat președintele AEP. Potrivit acestuia, noile reguli ar trebui să permită inclusiv verificarea în timp real a finanțărilor realizate prin platforme digitale care, în prezent, scapă controlului clasic.
O altă direcție majoră de reformă vizează organizarea propriu-zisă a scrutinelor. Țuțuianu susține necesitatea unei logistici electorale unitare la nivel național: aceleași tipuri de cabine de vot, urne și amenajări standardizate ale secțiilor.
Printre propunerile anunțate se numără eliminarea cabinelor cu perdele și introducerea urnelor transparente, eventual dotate cu mecanisme care să permită numărarea buletinelor introduse.
„Vrem să asigurăm un plus de transparență la scrutinul electoral”, a spus șeful AEP, precizând că va avea discuții cu reprezentanții administrației locale pentru implementarea acestor schimbări.
Nu în ultimul rând, AEP propune simplificarea legislației electorale și clarificarea prevederilor care au generat interpretări diferite în practică, unele dintre ele ducând chiar la anularea alegerilor, așa cum s-a întâmplat la ultimul scrutin.
„Este nevoie să modificăm și să corectăm mecanismele de finanțare a activității partidelor politice și să facem instrumente de control adecvate evoluțiilor tehnologice”, a subliniat Adrian Țuțuianu.
Sesizarea transmisă la DNA și anunțurile privind reformele pregătite de AEP conturează un tablou clar: sistemul electoral românesc funcționează încă după reguli vechi, într-o realitate politică dominată de mediul online și de finanțări greu de urmărit.
Rămâne de văzut dacă schimbările promise vor fi asumate rapid de legislativ sau vor rămâne, ca de multe ori, simple intenții enunțate după apariția unor scandaluri.
Lasă un răspuns