Sănătatea nu se „optimizează” cu toporul! Dar guvernanții exact asta fac

În (i)logica rece a tabelelor Excel (că tot e de sezon, rezon!), o tăiere de 10% din fondul de salarii poate părea o operațiune administrativă banală. O linie roșie trasă peste niște cifre. Un procent care „echilibrează bugetul”. Pe hârtie, totul arată frumos, cu economii, disciplină fiscală, austeritate responsabilă.

În spitalele din România, însă, acest 10% nu înseamnă economii. Înseamnă mai puțini medici, mai puține asistente, mai puțini brancardieri, mai puțini infirmieri. Înseamnă cozi mai lungi, nervi mai mulți, suferință mai mare. Înseamnă, de fapt, un sistem medical împins deliberat spre colaps.

Avertismentul Federației SANITAS este cât se poate de clar și de onest: sănătatea nu se „optimizează” cu toporul. Pentru că atunci când tai din salariile din sănătate, nu tai doar bani. Tai timp, acces și siguranță pentru pacient. Consecințele sunt previzibile și deja vizibile.

Mai puțin personal înseamnă TIMPI DE AȘTEPTARE MAI MARI la consultații, la analize, la investigații imagistice, la operații. Înseamnă pacienți plimbați între secții, programări amânate, tratamente întârziate. Pentru un bolnav cronic sau pentru cineva aflat în suferință, fiecare zi pierdută contează.

Echipe medicale subdimensionate înseamnă URGENȚE REZOLVATE MAI LENT. Ambulanțe care ajung mai târziu, Unități de Primiri Urgențe sufocate, secții ATI supraîncărcate. Iar într-un sistem în care oricum lipsa de personal este cronică, o nouă reducere nu face decât să transforme excepția în regulă.

Mai puțini angajați înseamnă și personal „uzat” fizic și psihic, ture interminabile, presiune uriașă. De aici până la RISCURI MAI MARI DE ERORI MEDICALE nu mai este decât un pas. Iar erorile în sănătate nu se traduc în simple neplăceri, ci în vieți puse în pericol. Guvernul știe toate aceste lucruri, dar preferă să le ignore.

Pentru că, în realitate, tăierea fondului de salarii nu va face decât să împingă și mai mulți pacienți către sistemul privat. Cine își permite va scoate bani din buzunar pentru a nu sta luni întregi la rând pentru o analiză sau o operație. Cine nu își permite va rămâne captiv într-un sistem public subfinanțat și subdimensionat.

Rezultatul e simplu: MAI MULTĂ INEGALITATE. Tratament rapid pentru cei cu bani, așteptare și disperare pentru restul. Exact opusul ideii de sănătate publică.

Întrebarea adresată de SANITAS guvernanților este pe cât de simplă, pe atât de dureroasă: „Asta este ceea ce vă doriți pentru oameni, domnilor guvernanți?”

Răspunsul, chiar dacă nu este rostit, se vede în fiecare proiect de ordonanță, în fiecare măsură de austeritate, în fiecare decizie luată departe de spitale și de pacienți.

În timp ce politicienii vorbesc despre reforme, despre eficientizare și despre „disciplină bugetară”, salariații din sănătate duc în spate un sistem ținut artificial în viață. Un sistem care funcționează nu datorită strategiilor guvernamentale, ci în ciuda lor.

Mesajul SANITAS este foarte clar: lucrătorii din sănătate nu vor accepta să plătească ei și pacienții nota de plată a incompetenței politice. Pentru că nemulțumirile s-au acumulat deja la un nivel periculos.

Ani de subfinanțare, promisiuni neonorate, sporuri tăiate, posturi blocate, condiții grele de muncă, toate acestea au creat o tensiune socială uriașă. Iar o nouă lovitură aplicată sistemului medical riscă să fie scânteia care aprinde butoiul cu pulbere.

Guvernanții par să creadă că sănătatea poate fi tratată ca o regie autonomă oarecare, ca o companie de stat unde mai tai un spor, mai reduci niște posturi și gata, ai rezolvat problema. Doar că aici nu vorbim despre șuruburi sau asfalt, ci despre oameni bolnavi. Despre copii, bătrâni, pacienți oncologici, victime ale accidentelor, oameni care depind de fiecare medic și de fiecare asistentă.

Când tai din sănătate, tai din siguranța celor mulți. Iar asta nu mai este doar o măsură economică. Este o decizie politică cinică, cu efecte dramatice.

„Vi le asumați?”, întreabă SANITAS.

Până acum, guvernanții nu par dispuși să își asume nimic. Nici responsabilitatea pentru criza din sistem, nici consecințele propriilor decizii. Dar pacienții și angajații din sănătate le vor simți pe toate. Direct, dureros și nedrept. Pentru că sănătatea unei națiuni nu se taie la procent. Și cu atât mai puțin cu… toporul.