Penele de curent frecvente creează probleme mai multor locuințe din Valea Călugărească. Societatea de distribuție a energiei electrice a decis efectuarea unor lucrări care să rezolve această problemă. Astfel, o parte din comuna Valea Călugărească nu va fi alimentată, luni, cu energie electrică.
Lucrările vor avea loc luni, pe 22 decembrie, în intervalul 9.00 – 15.00, a anunțat primăria Valea Călugărească.
„Se vor desfășura lucrări de intervenție și întreținere la rețeaua de energie electrică. Lucrările vizează realizarea unei bucle de interconectare cu rețeaua municipiului Ploiești, o investiție esențială pentru creșterea fiabilității rețelei locale”.
Scopul lucrărilor este prevenirea întreruperilor prelungite de curent, respectiv crearea posibilității trecerii rapide pe linia de rezervă, în cazul unor avarii.
„Pentru a minimiza disconfortul creat, stația de alimentare cu apa de la Rachieri este asigurată cu un generator electric, fiind garantată fiind garantată continuitatea furnizării apei. Nu vor fi afectate satele Pantazi, Dârvari, Coslegi, Radila, zona Poliției, zona Valea Popii care sunt legate de altă rețea”, au mai precizat reprezentanții Primăriei Valea Călugărească.
Lasă un răspuns