Direcția Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF a declanșat o serie de controale care depășesc rutina clasică a verificărilor fiscale. De această dată, miza nu a fost doar dacă se taie bonul corect, ci dacă prețul afișat la raft respectă limitele impuse de stat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 67/2023, actul normativ care plafonează adaosurile comerciale pentru produsele alimentare de bază.
Plafonarea adaosului comercial nu este o măsură de piață liberă. Este, mai degrabă, o frână trasă brusc într-un context în care inflația alimentară a devenit o problemă socială și un subiect politic sensibil. Statul a decis să intervină direct în mecanismul de formare a prețurilor, asumându-și un rol care, în mod tradițional, irită marii jucători din retail.
Lista produselor vizate nu este deloc întâmplătoare: pâine, lapte, ouă, ulei, carne, legume, cartofi, zahăr, unt. Alimentele de zi cu zi, cele care intră constant în coșul de cumpărături și unde orice scumpire, chiar și de câțiva bani, se traduce rapid într-o presiune pe bugetul familiilor.
Controalele DGAF nu s-au limitat la eticheta de la raft. Inspectorii au analizat întregul lanț comercial, de la producție și import, până la distribuție și vânzare finală. Cu alte cuvinte, nu doar „cât costă”, ci „de ce costă atât”. Este o schimbare de abordare, iar statul încearcă să înțeleagă structura de preț, nu doar să sancționeze o cifră greșită.
În total, au fost verificați 19 operatori economici, majoritatea mari retaileri și hipermarketuri. În 11 cazuri, s-au constatat depășiri ale plafoanelor legale de adaos comercial, sancționate cu amenzi cuprinse între 100.000 de lei și 2 milioane de lei pentru fiecare caz.
Detaliul care sparge un clișeu vechi este că 10 dintre cele 11 sancțiuni au fost aplicate hipermarketurilor, nu micilor comercianți. Narativul comod în care „buticul de cartier” este vinovatul de serviciu începe, astfel, să se clatine.
Aceste amenzi nu vizat doar prețurile, ci și o recalibrare a relației dintre stat și marile lanțuri comerciale. După mult timp, autoritățile transmit explicit că plafonarea adaosului nu este o măsură simbolică sau una de decor, ci una verificabilă și sancționabilă. Mesajul este întărit de anunțul că verificările vor continua în perioada sărbătorilor, exact atunci când tentația de a „ajusta creativ” prețurile este cea mai mare.
DGAF a precizat că monitorizarea va fi permanentă, cu accent pe marii retaileri, importuri și achiziții intracomunitare, precum și pe operatorii cu risc fiscal ridicat. Semnalul este că, în perioadele de consum intens, statul va tolera din ce în ce mai greu jocurile de preț mascate în strategii comerciale.
Să vedem dacă această ofensivă va produce un efect real și durabil în buzunarul consumatorului sau dacă va fi doar un episod de fermitate administrativă. Cert este că, pentru moment, hipermarketurile au aflat că nu doar bonul fiscal contează, ci și matematica din spatele prețului afișat la raft.
Lasă un răspuns