Căutări disperate, în Bucegi. Un turist epuizat și în stare de hipotermie este căutat de duminică seară.

Actualitate| 25.11.2025| 398| 0| Petrache Ecaterina

Salvamontiștii caută cu disperare în Bucegi, încă de duminică seara, un turist care a solicitat ajutor. El a specificat că este epuizat și în stare de hipotermie. Acesta nu a fost găsit până acum în zona pe care o indicase. O posibilă urmă a fost găsită abia luni seară, un rucsac care a fost predat Poliției, pentru verificări. 

Operațiunea a fost demarată duminică seară, când turistul ar fi sunat să ceară ajutor.  „O echipă de prim-răspuns, formată din șapte salvatori montani și voluntari din cadrul formației Salvamont Râșnov a Serviciului Județean Salvamont Brașov, intervine de urgență în aceste momente pentru localizarea și acordarea primului ajutor unei persoane aflate în apropiere Lacului Țigănești. Aceasta a solicitat ajutor, afirmând că se află într-o stare avansată de epuizare și hipotermie. Având în vedere starea victimei, de la Brașov a plecat încă o echipă de sprijin”, au anunțat salvamontiștii.

Luni dimineața aceștia au fost nevoiți să abandoneze, temporar, misiunea: „Persoana căutată nu a fost localizată în zona indicată. După șapte ore de căutări, în cursul dimineții, în jurul orei 5:00, salvatorii montani s-au retras din cauza condițiilor meteo nefavorabile. În această dimineață, la ora 7:00, căutările au fost reluate, iar în sprijin au fost solicitați salvamontiști din cadrul Salvamont Zărnești, Salvamont Predeal, Salvamont Bran precum și o echipă din cadrul IJJ Brașov”.

În ciuda eforturilor de peste zi, salvamontiștii nu au reușit să dea de urma bărbatului. „Salvatorii montani au coborât și pe Valea Țigănești, însă nu au identificat urme sau indicii în zonă. A fost solicitat și elicopterul SMURD, care în acest moment survolează perimetrul. De asemenea, salvamontiștii vor aduce o dronă cu termoviziune din cadrul SPJ Salvamont Brașov pentru continuarea căutărilor”, a anunțat Salvamont Brașov, luni, în jurul prânzului.

Luni seară, Salvamont Brașov a anunțat că, „după 17 ore de căutări, salvamontiștii au reușit să identifice un rucsac cu echipament în zona vizată, care a fost predat polițiștilor, pentru verificări.

„Din păcate, în acest moment efectivele din teren sunt nevoite să se retragă din cauza epuizării fizice. O echipă va relua căutările peste câteva ore, iar dimineață, la prima oră, operațiunile vor continua cu resurse suplimentare. Totodată, dacă condițiile meteo vor permite, echipa rămasă la Mălăiești se va deplasa imediat către zona indicată pentru a ridica drona cu termoviziune”, au mai precizat salvamontiștii.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.