Sub presiunea publică tot mai mare, între acuzațiile privind pensiile speciale și volumul de muncă, magistrații ies din nou la rampă. Asociația „Forumul Judecătorilor din România” cere Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să facă ordine „neîntârziat” în sistemul judiciar, acuzând că unele instanțe sunt supraîncărcate, în timp ce altele aproape că nu au activitate.
Potrivit organizației, diferențele de încărcătură între instanțe afectează grav calitatea actului de justiție și pot genera soluții eronate.
„Nu este firesc să existe judecători supraîncărcați și colegi cu activitate mult mai redusă. Orice întârziere în normarea muncii este dăunătoare calității actului de justiție, care nu trebuie să presupună un ‘hei-rup’ judiciar, ci o justiție reală, previzibilă și coerentă”, se arată în comunicatul Forumului.
Judecătorii atrag atenția că realizarea unui act de justiție de calitate presupune timp pentru studierea dosarelor și analiza problemelor de drept, într-un context în care legislația se modifică aproape constant. În lipsa acestui timp, „soluțiile pot fi eronate”, iar sistemul riscă să devină o uzină de dosare, nu un garant al echității.
Asociația mai susține că testele psihologice efectuate în rândul magistraților au confirmat nivelul ridicat de stres și suprasolicitare. În multe cazuri, la sfârșitul zilelor de ședință, capacitatea de concentrare este redusă, iar autonomia personală și stabilitatea emoțională sunt afectate.
În aceste condiții, Forumul Judecătorilor solicită CSM să adopte urgent măsuri pentru reducerea dezechilibrelor de volum între instanțe. Printre soluțiile propuse se numără:
Asociația invocă și jurisprudența europeană: ordonanța Curții de Justiție a Uniunii Europene din 3 septembrie 2024, în cauza C-658/23 – Investcapital Ltd, care confirmă că statele membre pot impune medierea obligatorie înainte sau după deschiderea procesului. În România, spun judecătorii, „nu există niciun obstacol legislativ sau jurisdicțional” care să împiedice adoptarea unui astfel de model, deja funcțional în alte țări, precum Italia.
Situația semnalată de magistrați este vizibilă și în Prahova, unde diferențele între instanțe sunt tot mai mari. Potrivit raportului de activitate al Curții de Apel Ploiești, în anul 2024, instanțele din raza sa au avut pe rol aproape 80.000 de cauze, în condițiile în care multe posturi de judecători au rămas vacante. Tribunalul Prahova, de exemplu, a încheiat anul trecut cu peste 6.000 de dosare active și un deficit de aproximativ 13 magistrați față de schema completă.
În timp ce Curtea de Apel Ploiești a reușit să reducă procentul dosarelor vechi la sub 4%, alte instanțe din județ se confruntă cu restanțe și durate mari de soluționare, în special în materie civilă.
Judecătorii insistă că, în lipsa unei normări clare și echitabile, sistemul riscă să funcționeze în regim de urgență permanentă.
„Actul de justiție nu trebuie să fie un hei-rup, ci un proces de reflecție și echilibru. Volumul de activitate trebuie gândit pe criterii obiective, în funcție de dificultatea cauzei și de resursele umane reale ale fiecărei instanțe”, se arată în apelul transmis către CSM.
Deși publicul percepe uneori magistrații ca fiind privilegiați, realitatea din instanțe arată altfel din lipsă de personal, sute de dosare lunar pentru fiecare judecător, stres și presiune psihică.
Forumul Judecătorilor avertizează că, dacă nu vor fi luate măsuri rapide, sistemul riscă nu doar întârzieri și nemulțumiri, ci și condamnări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru durata excesivă a proceselor.
Până atunci, justiția română rămâne prinsă între cifre și percepții, iar judecători acuzați că „au prea mult”, dar care, de fapt, muncesc prea mult.
Lasă un răspuns