Atenție șoferi! Mod nou de plată a amenzilor primite în trafic, în Bulgaria

Actualitate| 07.11.2025| 553| 0| Petrache Ecaterina

Într-o atenționare de călătorie, Ministerul român al Afacerilor Externe avertizează românii asupra modificărilor legislative din Bulgaria, referitoare la plata amenzilor rutiere. Șoferii străini sunt obligați să le achite de acum pe loc, riscând altfel să rămână certificatul și plăcuțele de înmatriculare ale mașinii.

„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Bulgaria asupra faptului că autoritățile bulgare au modificat legea privind circulația pe drumurile publice din această țară, prin introducerea obligativității achitării pe loc a amenzilor primite în trafic.

Plata contravenției se va achita pe loc prin card bancar, autospecialele poliției fiind dotate cu aparat de tip POS sau la cel mai apropiat automat de plată unde echipajul de poliție îl va conduce pe conducătorul auto amendat.

Refuzul de a achita amenzile în condițiile de mai sus atrage posibilitatea reținerii certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare, în baza unui ordin emis de agentul constatator, ordin cu valabilitate de maximum trei luni. Acesta poate fi anulat oricând în acest interval de timp, în condițiile achitării amenzii”, explică oficialii MAE.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 și +35929733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență au la dispoziție numărul telefonului de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.