Primul titlu mondial pentru România la dans sportiv a fost câștigat de perechea Rareș Cojoc (37 de ani) și Andreea Matei (29 de ani), într-un spectacol de neuitat desfășurat la Sala Transilvania din Sibiu în cadrul Transylvanian Grand Prix 2025. Este primul titlu din istoria dansului sportiv din țara noastră.

“Un moment de aur pentru FRDS, pentru întreaga echipă şi pentru toţi cei care au visat la acest titlu! Perfecţiune, eleganţă, forţă şi emoţie – totul într-o finală în care România a dominat ringul mondial!”, notează Federaţia Română de Dans Sportiv pe Facebook.
După ani de muncă intensă și pregătiri asidue, cei doi sportivi români au adus în premieră acest titlu în țară. Rareș Cojoc, tată a trei copii, a mărturisit pentru Libertatea că familia a fost motorul său: „Copiii, cel puțin pentru mine, au fost cel mai puternic și performant combustibil care mi-a alimentat cariera.” El vrea să fie un exemplu pentru copiii lui și cred că este deja un mare exemplu. Oricare copil își dorește să aibă un tată campion.”, a declarat mama sportivului. Cei doi campioni nu se opresc aici și au planuri pentru a obține un al doilea titlu mondial și pentru a participa la prestigioasa Finală Grand Slam de la Shanghai.
În aceeaşi finală, Georgy Kalashnikov şi Daria Grigore au strălucit clasându-se pe locul 4 mondial.

Schimbări în Codul Rutier. Cu cât mai poți depăși viteza legală fără să fii amendat
Harta județelor din România, cele mai afectate în caz de cutremur
Din august se schimbă regulile pentru eliberarea buletinelor. Cartea de identitate electronică devine principalul document
Sistemul național de supraveghere rutieră a intrat în funcțiune pe DN1, autostrăzi și marile bulevarde din Capitală
Doi turiști s-au întâlnit cu un urs, pe traseul spre Cascada Urlătoarea
Modificări legislative, de la 1 august, care vizează cărțile de identitate și pensiile
Lasă un răspuns