Unul dintre cei doi șoferi a fost depistat beat la volan sâmbătă pe strada Piatra Arsă din Bușteni.
În jurul orei 17:20 în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada Piatra Arsă din oraș. La volanul autoturismului polițiștii au constatat faptul că se afla un bărbat de 43 de ani din orașul Bușteni.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că bărbatul figurează cu exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendată. În plus, acesta emana halenă alcoolică. Testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Față de persoana în cauză a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Duminică, Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drajna, au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de un bărbat bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și sub influența băuturilor alcoolice.
În fapt, în jurul orei 18:45 în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiștii au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada Ogrăzii din comuna Cerașu. La volanul autoturismului se afla un bărbat de 30 de ani din comuna Măneciu care, testat cu aparatul etilotest, s-a dovedit a avea o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, din verificările efectuate în bazele de date, s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. El a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Tot duminică, un alt șofer în vârstă de 41 de ani din comuna Berceni a fost depistat beat criță la volan, în cartierul Vest din Ploiești. Etilotestul a arătat 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul în cauză a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei iar polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Schimbări în Codul Rutier. Cu cât mai poți depăși viteza legală fără să fii amendat
Harta județelor din România, cele mai afectate în caz de cutremur
Din august se schimbă regulile pentru eliberarea buletinelor. Cartea de identitate electronică devine principalul document
Sistemul național de supraveghere rutieră a intrat în funcțiune pe DN1, autostrăzi și marile bulevarde din Capitală
Doi turiști s-au întâlnit cu un urs, pe traseul spre Cascada Urlătoarea
Modificări legislative, de la 1 august, care vizează cărțile de identitate și pensiile
Lasă un răspuns