Persoanele și familiile cu venituri reduse pot beneficia și în acest sezon rece de ajutorul pentru încălzirea locuinței și de suplimentul pentru energie, a anunțat sâmbătă ministrul Muncii, Florin Manole.
Cererile pot fi depuse la primăria localității de domiciliu, iar plățile vor fi efectuate începând cu luna decembrie 2025, prin intermediul agențiilor teritoriale ale Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
„Familiile şi persoanele cu venituri mici pot depune cereri pentru ajutorul de încălzire şi suplimentul pentru energie. Ajutorul pentru încălzire se acordă pentru perioada 1 noiembrie 2025 – 31 martie 2026, iar suplimentul pentru energie se oferă lunar, pe tot parcursul anului”, a declarat ministrul Muncii.
Formularele pot fi ridicate direct de la sediul primăriilor sau descărcate de pe site-urile agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială ori ale autorităților locale. Documentul trebuie completat și depus la primăria de care aparține locuința solicitantului, împreună cu actele care dovedesc veniturile și componența familiei.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței este acordat în baza dispoziției primarului și se adresează familiilor sau persoanelor singure fără alte bunuri ori proprietăți, care îndeplinesc condițiile de venit stabilite prin lege:
Potrivit ANPIS, persoanele vulnerabile pot beneficia de două forme de sprijin:
Pentru sezonul rece precedent, ANPIS a efectuat plata a peste 2 milioane de ajutoare și suplimente, aferente tuturor surselor de încălzire, valoarea totală a sprijinului ridicându-se la aproximativ 1,03 miliarde de lei.
Cele mai multe ajutoare au fost acordate pentru încălzirea locuințelor cu combustibili solizi și/sau petrolieri, peste 1,5 milioane de beneficiari, cu o sumă totală de aproximativ 911 milioane de lei. Următoarele categorii au fost:
În total, în ultimii patru ani (2021-2024), prin sistemul de ajutoare prevăzut de Legea nr. 226/2021, statul a acordat peste 6,7 milioane de sprijinuri financiare, în valoare cumulată de 3,67 miliarde de lei.
Formularele pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie pot fi descărcate de pe site-urile ANPIS (www.anpis.gov.ro), agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială, precum și de pe site-urile primăriilor.
Plățile vor fi efectuate începând cu luna decembrie 2025, în funcție de momentul depunerii și aprobării cererilor.
Lasă un răspuns