O amplă operațiune de salvare a fost declanșată joi după-amiază în Munții Bucegi, după ce un adolescent de 17 ani, plecat împreună cu familia sa pe traseul spre Vârful Omu, a fost dat dispărut. Băiatul a fost găsit în cele din urmă de meteorologul aflat de serviciu la Stația Meteo Omu, care a coborât până la el în Valea Gaura și a anunțat imediat echipele Salvamont.
Potrivit informațiilor transmise de Salvamont Brașov, semnalul de alarmă a fost dat după ce părinții tânărului au constatat că fiul lor nu mai răspunde la telefon și nu s-a întors, deși trecuseră peste trei ore de la momentul în care îl pierduseră din vedere.
Familia plecase de la Peștera către Vârful Omu, pe Valea Obârșiei, un traseu dificil, interzis în condiții de iarnă, mai ales fără echipament montan corespunzător.
„O familie a plecat de la Peștera spre Vârful Omu, deși condițiile traseului nu recomandau acest lucru. La un moment dat, părinții s-au oprit, însă fiul lor, în vârstă de 17 ani, a hotărât să continue singur. După o așteptare de 3 ore, văzând că nu se întoarce și nu răspunde la telefon, părinții au sunat la 112”, a precizat Serviciul Public Județean Salvamont Prahova.
După apelul de urgență, echipele Salvamont din Brașov, Prahova, Bran și Zărnești au fost mobilizate, iar un elicopter a fost trimis pentru survolarea zonei. În total, peste 20 de salvatori montani au participat la acțiune.

Meteorologul aflat de serviciu la Stația Meteo Omu a fost alertat de echipele Salvamont și, fiind cel mai aproape de zona indicată, a pornit în căutarea tânărului. Acesta l-a zărit în Valea Gaura, unde a coborât și a confirmat că adolescentul este în viață, însă suferise o căzătură gravă.
„Tânărul este în viață, cooperant, însă în urma căzăturii a suferit un traumatism la nivelul coloanei vertebrale, neputând să se miște”, au transmis reprezentanții Salvamont Prahova.
O echipă de prim răspuns din Prahova, aflată pe Platoul Bucegi, a pornit imediat către locul unde se afla băiatul, pentru a-i acorda primul ajutor și a începe transportul acestuia pe targă, spre Bran.
„Acțiunea este în dinamică, se anunță una de durată și foarte dificilă, din cauza terenului accidentat și a condițiilor de iarnă existente la altitudine”, au mai precizat salvatorii.
Între timp, părinții adolescentului au fost coborâți în siguranță de echipele Salvamont Dâmbovița.
Valea Obârșiei și zona Vârful Omu sunt cunoscute pentru condițiile imprevizibile și porțiunile abrupte, unde o simplă alunecare poate avea consecințe grave.
„Un moment de neatenție poate transforma o plimbare în coșmar. Respectați indicațiile salvatorilor montani și nu vă aventurați singuri pe trasee dificile”, transmit salvatorii din Bucegi.
Salvamont România reamintește turiștilor că muntele nu iartă neglijența, iar informarea prealabilă, consultarea prognozei meteo și echiparea corespunzătoare sunt esențiale pentru siguranța oricărei drumeții.
Lasă un răspuns