Protestul SNPP – FSSP anunță că vreo 400 de polițiști de penitenciare sunt aruncați în lupta personală a familiei Teoroc

Astăzi, în fața Ministerului Justiției, s-a consumat un episod penibil din lunga telenovelă sindicală regizată de cuplul penitenciarist Ștefan și Cristina Teoroc. Oficial, a fost anunțat ca un protest al Sindicatului Național al Polițiștilor de Penitenciare (SNPP), susținut de Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar (FSSP). Neoficial, însă, a fost doar o răbufnire disperată a unei familii care nu mai acceptă că vremea lor s-a încheiat.

Aproximativ 400 de polițiști de penitenciare au fost aduși în stradă, dar nu din convingere, ci din frică. Oameni de bună credință, chemați la protest de șefii lor din penitenciarele Jilava, Rahova, Giurgiu, Găești și din alte unități în care clanul SNPP face legea „pe persoană fizică”. Au fost puși să sufle în vuvuzele și să scandeze împotriva Ministerului Justiției și a ANP, nu din conștiință sindicală, ci doar din teamă de represalii.

Mulți au recunoscut, pe jumătate de voce, că nu știau nici măcar ce se protestează. Că au fost trimiși „să fie acolo”, că s-a dat dispoziție „de sus”. Că nu poți să spui „nu”, dacă vrei liniște la serviciu.

„Acei polițiști de penitenciare, membri de sindicat SNPP, care au refuzat să-și transforme demnitatea în miting pentru satisfacerea vanității Cristinei Teoroc, sunt dovada vie că, în poliția penitenciară, încă există conștiință, discernământ și rușinea de a nu striga alături de cei care au compromis tot ceea ce înseamnă onoare în uniforma de polițist de penitenciare. Noi, cei mulți, care am tăcut astăzi, să ne fie cu bine!”, a declarat un sindicalist sub protecția anonimatului.

Protestul a fost, de fapt, un ritual al loialității față de familia Teoroc. Un gest disperat de recâștigare a puterii pierdute după demiterea Cristinei Teoroc, fostul director al Penitenciarului Jilava, cunoscută pentru scandalurile care au umbrit imaginea instituției.

Eliberarea ei din funcție, decisă de directorul general al ANP, Bogdan Burcu, a fost scânteia care a aprins furia liderului SNPP, Ștefan Teoroc. Numai că furia asta nu a fost împărtășită de oameni, ci impusă.

În realitate, SNPP nu mai e demult un sindicat. Este o rețea de interese personale, o structură în care fidelitatea se răsplătește cu funcții și împuterniciri. Liderii din teritoriu sunt menținuți în posturi de conducere doar pentru a controla masa de membri, iar „bexiștii” de la centru, respectiv Stoica, Neacșu, Oprică, Neagoe, sunt răsplătiți lunar pentru obediență. Mii de polițiști de penitenciare ar pleca mâine din SNPP dacă ar avea garanția că nu vor fi hărțuiți, retrogradați sau izolați profesional.

Adevărul crud al zilei este că două federații care se laudă cu peste 8.000 de membri au reușit să adune doar 400 de oameni. Un eșec total, care arată, deși nu mai era nevoie, că mitul Teoroc s-a spulberat. Influența și frica pe care le inspira odinioară liderul SNPP s-au evaporat în fața evidenței, iar lumea s-a săturat.

Cât despre FSSP și liderul ei, Florin Șchiopu, prezența lor a fost decorativă. Federația lui Șchiopu s-a transformat într-o anexă a SNPP, o prelungire fără vlagă a unei structuri sindicale în derivă. Un partener fără principii, fără voce, fără relevanță.

Protestul SNPP de astăzi nu a fost nidecum o demonstrație de forță, ci una de slăbiciune. Încă o dovadă că Ștefan Teoroc confundă răzbunarea personală cu lupta sindicală, iar sindicatul cu propria moșie. A fost un spectacol trist, plătit cu nervii și umilința oamenilor simpli, care au fost puși să mimeze o cauză în care nu cred.

În schimb, adevărata demnitate s-a aflat astăzi în tăcere. În absența celor care au ales să nu participe la mascaradă. În tăcerea celor care au înțeles că a fi polițist de penitenciare înseamnă mai mult decât a fi decor de miting pentru gloria unei familii.

Pentru prima dată, după ani de frică și manipulare, familia Teoroc nu a mai reușit să impună nimic. Nu mai sperie, nu mai convinge. Iar zvonul, lansat cu obstinație de SNPP, că „Bogdan Burcu va cădea”, nu face decât să scoată la iveală disperarea celor care se văd pierzând totul: influență, privilegii, frică.

Astăzi, în fața Ministerului Justiției, s-a scris finalul unei epoci. O epocă a imposturii sindicale, a șantajului și a controlului prin frică. Familia Teoroc și-a pus ultimul autograf pe pancartele unei cauze pierdute. Un cântec ca al unei specii de lebedelă care cântă foarte frumos chiar înainte de a muri. Dar și ăsta a fost un play-back nereușit.

Desigur, ar trebui să le fie rușine organizatorilor. Pentru că 400 de oameni de bună credință au fost transformați, pentru o zi, în figuranți într-un spectacol sumbru de familie.