Din ciclul „Statul de drept și dreptul la dividende”, Nicolae Bănicioiu este achitat definitiv și scăpat de milionul „traficat” doar în imaginația DNA

Există zile, însorite pentru unii, în care statul de drept înflorește mai frumos ca lalelele din fața Înaltei Curți. Una dintre acele zile s-a întâmplat ieri, când fostul ministru al Sănătății, Nicolae Bănicioiu, omul care a salvat mai multe contracte cu spitalele decât vieți în pandemie, a fost achitat definitiv.

Mai mult, i s-au restituit și banii care, potrivit DNA, erau rodul traficului de influență, dar care, potrivit instanței, erau de fapt… niște simple dividende. Căci, nu-i așa, și influența produce profit, dacă știi să o contabilizezi corect.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis că nu sunt „îndeplinite condițiile pentru atragerea răspunderii penale”. Pe românește vorbind, acuzațiile sunt bune pentru talk-show-uri, nu pentru dosare penale.

Magistrații au simțit probabil o briză de stat de drept și au concluzionat solemn că nu e suficient să acuzi, trebuie să și dovedești. Iar DNA, aflată în pană de dovezi, s-a prezentat la proces cu un dosar plin de promisiuni, martori care nu-și mai aminteau exact cine pe cine influența, și cu celebra sumă de 1,3 milioane lei, acum eliberată și ea, ca o victimă a sistemului.

Ar trebui ca Bănicioiu să dea statul în judecată și să ceară dobândă pe perioada, cicrca 5 ani, când i-a fost blocată pușculița de colecție.

Se pare că, în perioada 2012-2015, Bănicioiu, la data faptelor ministru al Tineretului şi Sporturilor, respectiv ministru al Sănătăţii, ar fi acceptat „promisiuni” de la doi oameni de afaceri care, de obicei, este începutul oricărei prietenii sincere.

În schimb, el ar fi promis că va „exercita influență asupra ministrului Sănătății”. Cine mai ține minte exact cine era ministru atunci? Important e că „influența” s-a dovedit un concept mai volatil decât un contract de la Spitalul Fundeni.

DNA susținea cu tărie că banii au venit ca urmare a traficului de influență. Instanța, în schimb, a văzut în sumele respective niște „dividende” perfect legale, adică acei bani care se nasc din relația sinceră și profitabilă dintre un fost ministru și niște firme cu care Ministerul Sănătății colabora. Totul în deplină transparență, desigur.

Și pentru că justiția română are și ea o poetică aparte, decizia Înaltei Curți a fost împachetată într-un comunicat solemn și demn: „Indiferent de presiunea și emoția publică creată de formularea acuzației, instanțele judecătorești nu pot acționa decât în limitele legii.”

Adică, indiferent câți români cred că un fost ministru care primea bani de la firme cu contracte publice ar fi putut avea un interes, legea spune că nu e treaba emoțiilor să dea verdicte.

Așa că, din respect pentru statul de drept, instanța a dispus și ridicarea măsurilor asiguratorii asupra sumei de 1.292.122,12 lei. Banii se pot întoarce acum acasă, după ce au fost, ani la rând, ținuți captivi de DNA într-un cont rece și lipsit de afecțiune.

În final, ÎCCJ a respins apelul DNA ca „nefondat”, ceea ce, în traducere juridico-folclorică, înseamnă: „Mulțumim pentru participare, ne mai vedem la următorul ministru”.

Magistrații au ținut să ne explice, pentru ca poporul să nu rămână confuz: „Adevărul juridic îl stabilește numai instanța de judecată”. Cu alte cuvinte, adevărul are voie să existe doar dacă primește viză de la Înalta Curte.

Nicolae Bănicioiu iese, așadar, din proces mai curat decât a intrat. Fără condamnare, fără confiscări, fără emoții. Doar cu un capital de imagine reabilitat, un cont reumplut și, probabil, un zâmbet discret, de om care a trecut prin focul anticorupției și a rămas neatins.

În România, nimeni nu e mai presus de lege, zice-se, dar unii au norocul să fie exact la înălțimea ei.