Comedia „Marele Houdini de Jilava” sau cum a evadat un hoț pe sub nasul directoarei

La noi sunt codri verzi și până și drumurile forestiere au camere de supraveghere, uneori oarbe, ce-i drept, însă un hoț a reușit ceea ce ar fi părut imposibil, anume o evadare clasică, à la Hollywood, direct din incinta Penitenciarului Jilava.

Fără planuri desenate pe pereți, fără complici din interior, fără elicoptere sau tuneluri. Doar o vestă reflectorizantă, un zâmbet politicos și o doză serioasă de tupeu mioritic de transhumanță.

Nicolae Ionuț Enache, 28 de ani, condamnat pentru furt, a demonstrat că atunci când ai o idee bună și o cameră de supraveghere cu ochii pe cer, nici zidurile groase de la Jilava nu pot sta în cale.

Conform Gândul.ro, bărbatul a așteptat momentul perfect… plimbarea la aer, acel moment al zilei când deținuții privesc cerul, iar gardienii… se uită probabil în telefoane.

Cu o vestă reflectorizantă „procurată” nu se știe cum (posibil din dotarea internă, că doar totul se fură în familie), Enache s-a transformat peste noapte în angajat model. A început să salute cu respect cadrele aflate în curte, iar acestea, într-un gest de politețe autentic românească, i-au răspuns. Nimeni nu și-a pus problema că omul care dădea binețe nu mergea la muncă, ci spre libertate.

Momentul suprem al comediei s-a consumat când evadatul a trecut chiar pe sub geamul directoarei împuternicite, chestor de poliție penitenciară Cristina Teoroc.

Poate că doamna director avea ședință, poate era la un call cu Administrația Națională a Penitenciarelor, poate analiza „strategia de reinstruire a personalului”. Cert e că Enache a trecut nestingherit, politicos și cu pas hotărât, ca un funcționar care se îndreaptă spre o comisie de achiziții.

A urmat o demonstrație de atletism pur, ca la suta de metri garduri din sârmă ghimpată, foișoare de pază fără paznici, camere de supraveghere care au filmat, dar n-au văzut.

Ca într-un număr de iluzionism penibil, Enache a dispărut, doar ca să reapară, câteva minute mai târziu, într-o benzinărie din apropiere. Acolo s-a încheiat epopeea, dar nu prin intervenția pazei, ci datorită unui agent vigilent care, uitându-se pe monitoare, a exclamat probabil: „Ia uite-l, a sărit unu`!”.

Evadarea a declanșat, desigur, o anchetă discretă, să nu se risipească „în eter”. Iar comisia, înțeleaptă și blândă ca întotdeauna, a decis că soluția e „reinstruirea personalului”. Așadar, fără sancțiuni, fără trageri la răspundere.

Directoarea Teoroc a fost înlocuită din funcție, recent, după cinci ani de împuterniciri succesive, fără concurs. Însă nu pentru că cineva a evadat de sub nasul ei, ci – oficial – pentru că „nu i s-a mai prelungit mandatul”. Poate doar o coincidență birocratică de manual sau tarele stânse de-a lungul celor 5 ani de domnie dictatorială, după cum au declarat subalternii.

Și, iaca așa, Jilava și-a înscris în istorie al treilea episod de evadare din ultimele trei decenii. După cușca de sub autobuz și maratonul cu câini comunitari, a venit rândul marii escrocherii în variantă fluorescentă.

În țara în care închisorile sunt tot mai pline, dar vigilența tot mai rară, Nicolae Ionuț Enache a dovedit că nu este doar un hoț. Am putea spune, fără echivoc, că este chiar simbolul perfect al unei Românii în care totul se poate fura, chiar și libertatea, pentru câteva ore, sub ochii celor care o păzesc.