Deși figurează în acte ca o mică societate comercială din București, Arcadia 2000 S.A. este. de fapt, o companie aflată sub tutela Autorității pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS).
Teoretic, ar trebui să respecte reguli stricte de guvernanță corporativă, transparență și eficiență. În practică, însă, cifrele și documentele disponibile ridică multe suspiciuni în aceste vremuri austere.
O companie „de stat” ascunsă sub eticheta de librărie
Arcadia 2000 S.A. (CUI 11369861) are sediul pe Calea Moșilor nr. 62-68, în București, și are ca obiect principal de activitate comerțul cu amănuntul al cărților. La o privire superficială, pare o societate comercială banală, cu un domeniu cultural.
Realitatea administrativă este însă alta pentru că Arcadia se află direct în portofoliul AAAS, instituție care gestionează active de stat și ar trebui să aplice reguli de transparență și control bugetar.
Această poziționare denotă că nu mai vorbim de o firmă oarecare, ci de o entitate pe banii contribuabilului, care trebuie să dea socoteală pentru fiecare leu încasat sau cheltuit.
Ultimii ani demonstrează instabilitatea financiară a societății:
Diferența dintre ani este uriașă prin pierderi în 2022, profit moderat în 2023, profit dublu în 2024. În spatele acestor cifre sne întrebăm cum a fost acoperită gaura din 2022? Din venituri proprii sau prin injecții de capital/subvenții mascate de la AAAS?
Patru angajați, dar câți șefi?
Societatea are astăzi un număr infim de salariați, doar patru. În schimb, presa a semnalat în trecut situații absurde, că ar fi mai mulți administratori decât angajați efectivi. Dacă acest lucru va fi confirmat oficial, avem un caz clasic de companie publică folosită ca paravan pentru sinecuri politice.
Cheltuielile totale raportate în anii cu pierderi depășesc consistent veniturile. Poate că a venit vremea să fie mediatizat un raport detaliat care să arate cât s-a plătit pe salarii, prime, chirii sau contracte externe, o dovadă dacă structura de costuri a companiei este justificată sau pur și simplu risipitoare.
Lipsa transparenței în salarii și prime
Deși legea și regulile de guvernanță corporativă cer ca aceste informații să fie publice, nu există date oficiale recente despre salariile directorilor, remunerațiile membrilor consiliului de administrație sau bonusurile acordate.
Acest secretism este inacceptabil pentru o companie aflată în proprietatea statului. Dacă managementul încasează sume consistente în timp ce societatea raportează pierderi, cetățenii au dreptul să știe.
Întrebările incomode care așteaptă răspuns
Arcadia 2000 S.A. e o companie minusculă în cifre, dar cu importanță disproporționată din perspectiva banului public. În loc să fie un exemplu de guvernanță și transparență, funcționează într-o opacitate deranjantă: nu știm cum se împart salariile și primele, nu știm cine acoperă pierderile, nu știm ce contracte încheie.
Atâta timp cât este sub tutela AAAS, Arcadia 2000 S.A. trebuie tratată ca ceea ce este, adică o companie publică, care are obligația să răspundă nu doar în fața statului, ci și a cetățenilor.
Până când nu vom avea acces la rapoarte complete privind cheltuielile, remunerările și contractele, suspiciunea de sinecură și risipă va plana deasupra unei firme care, paradoxal, vinde cărți, dar refuză să scrie o poveste clară despre propria activitate.
Lasă un răspuns