Ministrul Sănătății: „Tragedia de la Iași a fost cauzată de nerespectarea protocoalelor”. Măsurile dispuse în toate spitalele din țară

Sănătate| 28.09.2025| 330| 0| Petrache Ecaterina

După tragedia de la Iași unde șase copii și-au pierdut viața din cauza unei infecții nosocomiale, Ministrul Sănătății anunță măsuri dure față de conducerea spitalului și cea a DSP dar și noi reglementări pentru toate spitalele din țară.

Ministrul a subliniat că tragedia nu s-a produs din lipsă de echipamente sau resurse, ci din caua nerespectării protocoalelor și reacției întârziate a instituțiilor, iar de aceea nu exclude noi demiteri și sancțiuni. Acesta transmite, de asemenea, că a demarat un control extins la spital, ce se află în prezent în desfășurare, și că autoritățile vor reveni cu concluziile complete, în mod transparent.

“Pot să înțeleg multe, dar nepăsarea, indolența, dezordinea și haosul administrativ NU vor fi tolerate. Nu mai merge <<las’ că e bine și așa!>> Cine nu își face treaba, pleacă acasă – indiferent de cine este pus acolo!”, subliniază Rogobete într-o postare pe rețelele de socializare.

Prezent la Iași, sâmbătă, odată cu demararea verificărilor făcute de Corpul de Control la Spitalul de Copii Sfânta Maria, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat că va solicita schimbarea din funcţie a managerului unităţii sanitare şi că va demite “fără nicio altă explicaţie” conducerea Direcției de Sănătăte Publică Iaşi.

 

Ministrul Sănătății a transmis că va implementa măsuri ferme pentru prevenirea unor incidente asemănătoare pe viitor. Printre acestea se numără crearea unui program național pentru achiziția de dezinfectanți, materiale de protecție, echipamente și consumabile pentru reducerea infecțiilor asociate actului medical, modificări legislative și training obligatoriu pentru personalul medical privind prevenirea și limitarea infecțiilor nosocomiale, extinderea echipei secțiilor ATI cu personal specializat în controlul și monitorizarea infecțiilor, inclusiv prin includerea medicilor epidemiologi în normativul de personal și aplicarea imediată a sancțiunilor pentru nerespectarea protocoalelor specifice.

 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.