Jandarmeria Română, prin Centrul Montan Sinaia, a primit ieri vizita unei delegații oficiale din Statele Unite ale Americii, în cadrul relațiilor de cooperare dezvoltate prin intermediul Asociației Internaționale a Polițiștilor – Secția Română.
Delegația americană a fost condusă de Sheriff Doctor Gregory Tony, alături de Colonelul Munib Ahmed, Căpitanul Clyde Davis și Deputy Traian Breaban, prezența acestora reprezentând un moment important în consolidarea unui parteneriat dedicat formării profesionale și schimbului de experiență între instituțiile de ordine publică din cele două state.

Pe parcursul vizitei, oaspeții au vizionat materiale video de prezentare a activității Jandarmeriei Române și a Centrului de Perfecționare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Montani Sinaia. Programul a inclus, de asemenea, un antrenament spectaculos al jandarmilor montani, sprijinit de suport aerian, în cadrul căruia au fost efectuate exerciții complexe de îmbarcare și debarcare cu rotorul pornit, troliere și transport al salvatorilor în exteriorul aeronavei.

Evenimentul are un rol de deschidere în perspectiva semnării unui protocol de colaborare între Jandarmeria Română și partenerii americani, ce va cuprinde schimburi de bune practici, programe de pregătire profesională și dezvoltarea unor proiecte comune.

Întâlnirea reconfirmă deschiderea Jandarmeriei Române către cooperarea internațională și dorința de a dezvolta standarde tot mai ridicate de pregătire și intervenție în misiunile montane și nu numai.

Lasă un răspuns