Spitalul Județean de Urgență Ploiești, un prim pas spre statutul de spital clinic

Sănătate| 23.09.2025| 461| 0| Petrache Ecaterina

Spitalul Județean de Urgență Ploiești a primit aviz favorabil pentru obținerea statutului de spital clinic, pentru Secția de Obstetrică-Ginecologie. Aceasta înseamnă că la această secție vor activa mai mulți medici specialiști, profesori universitari și rezidenți care se vor forma și vor fi asigurate servicii medicale de calitate superioară pentru pacienți.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu Nanu a declarat: ”Acest aviz nu este doar o formalitate, ci începutul unei transformări profunde a sistemului medical din județ. Prahovenii merită spitale moderne, sigure și bine dotate – iar astăzi am făcut un pas hotărât în această direcție”, a transmis șeful administrației județene, sub a cărui administrare se află Spitalul Județean de Urgență Ploiești.

Un alt obiectiv de lungă durată, posibil datorită acestui pas, este construirea unei Facultăți de Medicină chiar în Prahova, ceea ce ar transforma regiunea într-un pol universitar și medical important

Reamintim că Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” a înființat secția de la Ploiești – Facultatea de Moașe și Asistență Medicală, în baza parteneriatului încheiat cu CJ Prahova și Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.