Un scandal a izbucnit pe marginea avizelor pentru patru noi hidrocentrale. Senatorul PSD Daniel Zamfir a afirmat luni că ministrul Mediului, Diana Buzoianu (USR), dă dovadă de rea-voinţă prin refuzul de a emite avizele necesare pentru hidrocentrale și că, în opinia sa, nu ar mai trebui să rămână în funcție. El a adăugat că, dacă ar fi deputat, ar vota împotriva acesteia la moțiunea simplă care va fi supusă la vot miercuri în Camera Deputaților, informează News.ro.
Zamfir susține că a invitat-o luni la Comisia Economică pe Ministru Mediului, Diana Buzuianu, pentru a explica ”motivele pentru care întârzie acordarea avizului de mediu pentru finalizarea celor patru hidrocentrale, care sunt în programul de guvernare prevăzute ca o urgenţă, el arătând că au fost de asemenea şi două decizii CSAT care au hotărât ca aceste obiective de importanţă strategică pentru România să fie finalizate.
„Doamna Buzuianu evită să acorde avize de mediu. Din păcate, prin această atitudine, fie din neştiinţă, fie din reavoinţă, ministrul Mediului arată că este rău intenţionat şi, din punctul meu de vedere, nu mai poate continua în funcţia de ministru. Repet, aceste obiective strategice au fost stabilite în programul de guvernare, au fost două decizii ale CSAT şi (..) sunt obiective care asigură stabilitatea Sistemului Energetic Naţional şi, nu în ultimul rând, asigură un preţ mai mic al energiei electrice pentru cetăţeni, dincolo de faptul că reprezintă energie ieftină şi verde. Aşadar, repet, doamna ministru, din punctul meu de vedere, nu mai are ce căuta în această funcţie”, a precizat Daniel Zamfir.
Senatorul PSD a transmis un „apel şi către prim-ministrul Ilie Bolojan”.
„Îi transmit faptul că liniştea unei coaliţii nu poate fi sacrificând interesul strategic al României şi sacrificând populaţia României care, iată, din acest motiv este obligată să plătească un preţ mult mai mare al energiei electrice”, a arătat el.
Lasă un răspuns