Jandarmii ploieșteni, intervenție promptă după un accident rutier în cartierul Bereasca

Actualitate| 17.09.2025| 551| 0| Virgil Rădulescu

Un echipaj al Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești a intervenit, marți după-amiază, în urma unui accident rutier petrecut pe strada Ștrandului din cartierul Bereasca, unde au fost implicate o motocicletă și două autoturisme.

Aflat în misiune de patrulare, echipajul a observat traficul blocat și un bărbat căzut pe carosabil. Jandarmii s-au deplasat imediat la fața locului, au evaluat situația și au acordat primul ajutor victimei, care era conștientă și cooperantă. Aceasta a fost așezată în poziția de siguranță și monitorizată până la sosirea ambulanței și a poliției.

Zona a fost asigurată pentru a preveni alte incidente, iar bărbatul rănit a fost ulterior preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Intervenția a fost coordonată de plutonier adjutant șef Rădoi Adrian, același jandarm care, sâmbătă, 13 septembrie, alături de doi polițiști ploieșteni, a salvat o adolescentă de 16 ani aflată în pericol de suicid.

După finalizarea misiunii, jandarmii și-au reluat patrularea în zona Bereasca.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, accidentul rutier a avut loc pe DN1B.

Din primele verificări, polițiștii rutieri au stabilit că un bărbat de 53 de ani, aflat la volanul unui autoturism, ar fi intrat în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat de 48 de ani, vehiculul pe două roți fiind proiectat ulterior într-o altă mașină, la volanul căreia se afla un bărbat de 57 de ani.

În urma impactului, motociclistul a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cei trei șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.