Bătaie în Bariera București, Ploiești, scandal filmat în plină stradă – VIDEO

Actualitate| 16.09.2025| 696| 0| Virgil Rădulescu

Un nou episod violent a avut loc în seara de duminică în cartierul Bariera București din Ploiești, unde mai multe persoane s-au luat la bătaie în mijlocul străzii. Scenele au fost surprinse de martori și au început să circule rapid pe rețelele sociale.

În imaginile difuzate se observă cum mai mulți bărbați își împart pumni și picioare, după care unii dintre ei fug spre autoturismele parcate, urcă și părăsesc zona. Conflictul a blocat temporar traficul, iar oamenii din apropiere au sunat la poliție.

VIDEO

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova a fost solicitat pentru un punct de vedere, însă până la această oră nu a transmis detalii oficiale privind numărul persoanelor implicate, eventualele victime sau măsurile luate.

Bariera București nu este la primul incident de acest fel: în trecut, zona a mai fost scena unor altercații violente, unele soldate cu rețineri. Locuitorii reclamă lipsa de siguranță și cer autorităților intensificarea patrulelor.

Polițiștii urmează să analizeze imaginile apărute în spațiul public și să identifice persoanele implicate în scandal. Ancheta este în desfășurare.

COMUNICAT IPJ PRAHOVA: 

La data de 15 septembrie 2025, polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Ploiești au fost sesizați, prin intermediul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la existența unui conflict spontan între mai multe persoane, incident produs pe Bulevardul București din municipiul Ploiești.

În virtutea atribuțiilor legale conferite de lege și cu celeritatea impusă de împrejurările sesizării, echipajele operative s-au deplasat de îndată la locul indicat. La momentul sosirii acestora, însă, persoanele participante la altercație nu mai erau prezente, împrejurare care a impus demararea de urgență a unor activități investigative menite să clarifice situația de fapt.

Din primele verificări efectuate la fața locului și din coroborarea datelor disponibile până în prezent, s-a conturat ipoteza rezonabilă potrivit căreia, pe fondul unor neînțelegeri survenite în trafic, între mai mulți conducători auto și pasageri s-ar fi declanșat un conflict spontan, participanții coborând din autoturisme și recurgând la acte de agresiune fizică reciprocă.

Chiar dacă, până la acest moment, nu au fost depuse plângeri ori sesizări directe de către persoanele implicate, polițiștii prahoveni au procedat, din oficiu, la declanșarea formalităților legale, urmărind identificarea tuturor participanților și stabilirea răspunderii juridice a fiecăruia.

În prezent, activitatea organelor de poliție se concentrează asupra unui ansamblu de măsuri investigative complexe, constând în: analizarea imaginilor surprinse de sistemele de supraveghere video din perimetrul respectiv, efectuarea de verificări operative pentru localizarea autoturismelor susceptibile de a fi fost implicate, finalitatea acestor demersuri este aceea de a contura o imagine completă și obiectivă asupra circumstanțelor concrete ale faptei, de a individualiza conduitele ilicite și, în consecință, de a dispune aplicarea măsurilor legale corespunzătoare.

Inspectoratul de Poliție Județean Prahova reafirmă, prin aceste acțiuni, atât fermitatea cât și caracterul proactiv al intervenției sale, în vederea apărării ordinii de drept, a siguranței publice și a valorilor fundamentale ocrotite de lege.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.