Se întâmplă în România, și nu ar trebui să ne mai mire nimic. Dacă o furtună ar fi doborât copaci pe calea ferată sau o ninsoare abundentă se așternea pe șine, înțelegeam. Dar să uiți să alipești niște vagoane, cel puțin asta au aflat călătorii, e de noaptea minții. De aproape o oră călătorii din trenul R-E 3003 București Nord- Brașov așteaptă să plece din Gara de Nord. Trenul este plin și oamenii tot așteaptă. Între timp, pentru economie s-a oprit și aerul condiționat și atmosfera este sufocantă, ne-a transmis un student, nemulțumit de faptul că nu a fost comunicată întârzierea, nici celor din tren și nici pe site-ul companiei sau pe panouri. Au aflat de la un controlor al CFR de pe tren, care inițial le -a spus că trenul are o jumătate de oră întârziere, acum au ajuns la o oră. Mulți dintre călători au coborât plini de nervi și au încercat să prindă alte trenuri. Oamenii se plâng că nici nu pot respira de căldură și umezeală dar, cui îi pasă. După mai bine de o oră a fost alipită și locomotiva și, în sfârșit trenul s-a pus în mișcare. Lucrurile merg din ce în ce mai bine în țara asta, pe banii și pe nervii noștri.
Lasă un răspuns