Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) se alătură protestelor profesorilor și a elevilor, împotriva măsurilor de austeritate impuse de actuala guvernare, prin prevederile Legii nr. 141/2025, măsuri care afectează tot sistemul de învățământ și îngrădesc drepturile tuturor beneficiarilor direcți ai educației și anunță proteste masive și marșuri în centrele universitare, dacă Guvernul nu ridică măsurile de austeritate din învățământ.
„Astăzi, 08.09.2025, de la ora 11:00, suntem în stradă în fața Guvernului României împreună cu profesori și elevi pentru un scop comun: solicităm îndepărtarea cu celeritate a măsurilor de austeritate care limitează dreptul la un învățământ echitabil și accesibil pentru toată lumea”, s-a transmis într-un comunicat făcut public luni dimineaţa.
ANOSR anunță proteste masive și marșuri în toată țara îndată ce anul universitar va începe, dacă măsurile de austeritate care afectează întregul sistem de învățământ superior nu sunt retrase de către decidenți. Începând cu revolta din educație de astăzi, continuăm să ne arătăm solidari cu toate mișcările inițiate împotriva deciziilor care impactează negativ desfășurarea normală a procesului educațional.
ANOSR condamnă prevederile Programului de guvernare al coaliției propus pentru perioada 2025 – 2028, care prevedea reducerea fondului de burse cu aproximativ 40%, expunând în spațiul public efectele negative pe care aceste măsuri nejustificate le vor avea în rândul studenților, exprimându-și profunda dezamăgire față de nepăsarea arătată de către decidenți pentru sistemul de învățământ prin adoptarea Legii nr. 141/2025.
Lasă un răspuns