Ministerul Apărării Naționale lansează un program prin care tinerii din România pot deveni rezerviști voluntari, în urma unui stagiu militar de patru luni. Participanții vor fi plătiți lunar și, la final, vor primi un bonus în valoare de 12.285 de lei net, echivalentul a trei salarii medii brute.
Anunțul a fost făcut de ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, într-un interviu pentru Euronews. Oficialul a subliniat că recrutarea rămâne strict voluntară:
„În armată nu va fi luat nimeni cu forța. Voluntarul în termen va trebui să treacă niște teste, în special fizice, pentru că orice activitate militară presupune o solicitare de acest tip. Apoi va fi instruit, va participa la trageri și va lucra alături de militarii de carieră pentru a putea fi integrat în rezerva operațională.”
Potrivit colonelului Corneliu Pavel, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, programul se adresează tinerilor cu vârste între 18 și 35 de ani. Pe durata celor patru luni, aceștia vor beneficia de soldă, iar la final vor primi și bonusul promis.
În ultimii zece ani, numărul rezerviștilor voluntari a scăzut, iar media de vârstă a crescut semnificativ. În prezent, Ministerul Apărării are contracte încheiate cu aproximativ 4.700 de rezerviști voluntari, însă obiectivul este ca până în 2033 armata să fie întinerită în proporție de cel puțin 40%.
Ministrul Moșteanu a insistat că România nu se află sub spectrul mobilizării forțate, reamintind că apartenența la NATO oferă garanții solide de securitate:
„Avem privilegiul de a fi țară NATO, iar asta ne permite să stăm liniștiți, să fim în siguranță și să nu avem perspectiva unui război.”
Noua lege a apărării naționale se află acum în procedură de avizare la nivel guvernamental și va fi transmisă Parlamentului în această toamnă. În timpul procesului legislativ ar putea apărea modificări, dar esența programului rămâne aceeași, adică atragerea tinerilor spre un stagiu militar voluntar, bine remunerat, care să sprijine modernizarea și întinerirea armatei române.
Lasă un răspuns