„Training” de lux pe bani publici, excursii pe Coasta de Azur și în Cipru care au detonat MIPE

Când vine vorba de „formare profesională” pe bani publici, imaginația unor șefi de instituții subordonate Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) nu are limite.

De data aceasta, „sesiunile de training” nu au mai fost planificate în săli de conferințe din București sau în pensiuni retrase de la munte, ci direct la hoteluri de patru și cinci stele, pe Coasta de Azur și în Larnaca, Cipru. La prețuri de peste 100.000 de euro, desigur, din bani publici.

„Training” cu palmieri și plajă

Potrivit datelor prezentate chiar de ministrul Dragoș Pîslaru, directorul unei instituții cu statut de ordonator terțiar de credite, adică o structură care își aprobă singură cheltuielile, a decis că cea mai bună investiție în pregătirea profesională a angajaților este o vacanță mascată în formare. Două sesiuni de câte cinci zile, cu tot cu bilete de avion, cazare la hoteluri de lux și diurne.

• Prima oprire: Nisa, Coasta de Azur, 1-5 septembrie, hotel de 4 stele.
• A doua oprire: Larnaca, Cipru, 15-19 septembrie, hotel de 5 stele.

În total, 30 de angajați, inclusiv directorul care și-a semnat singur invitația la mare și soare. Nota de plată… aproximativ 500.000 de lei (107.000 euro).

Toleranță zero, măsuri fulger

„Nu voi permite niciunui funcționar ori angajat al statului să își bată joc de banii publici”, a scris Pîslaru într-o postare cu titlu sugestiv: „Excursii pe banii statului pe Coasta de Azur și la mare, în Cipru”.

Decizia a fost rapidă și directorul a fost demis pe loc, iar la instituția respectivă au fost trimise Corpul de control al MIPE și Autoritatea de Management, pentru a verifica fiecare detaliu al „proiectului educațional” cu iz de vacanță.

O schemă bine-cunoscută

Cazul nu este singular. În ultimii ani, sub etichetele anglofone de „training”, „team-building” sau mioriticul „schimb de experiență”, zeci de instituții publice au cheltuit milioane de lei în destinații exotice sau în stațiuni scumpe.

Schema e simplă:

1. Se justifică deplasarea ca fiind necesară pentru „îmbunătățirea competențelor”.
2. Se semnează intern aprobarea, fără un filtru real din partea ministerului.
3. Se organizează deplasarea cu grupuri mari, de obicei 20-30 de persoane.
4. Se plătesc hoteluri de lux și mese festive, deși tematica întâlnirilor poate fi acoperită perfect online sau în România, la costuri infinit mai mici.

În cazul de față, faptul că instituția are statut de ordonator terțiar a permis directorului să aprobe singur cheltuiala, fără a cere permisiunea ministerului.

Ipocrizia „formării europene”

Ironia este că tocmai instituția care trebuia să gestioneze responsabil fondurile europene a dat dovadă de o risipă grosolană și de o deconectare completă de la realitate. În loc să fie un model de transparență și eficiență, a preferat să își trimită oamenii la soare, cu banii cetățenilor.

Premierul Ilie Bolojan, cunoscut pentru discursul său de austeritate administrativă, a primit o palmă direct în propria politică de „zero risipă”, în timp ce ministrul Pîslaru a fost nevoit să intervină public pentru a limita daunele de imagine.

Ancheta Corpului de control și a Autorității de Management ar trebui să stabilească vinovăția directorului demis, dar și cine a aprobat în lanț procedura de achiziție, ce firme au intermediat „trainingul” și dacă nu cumva există un circuit mai larg al acestor excursii mascate.

Pentru opinia publică, însă, cazul confirmă ceea ce mulți dintre noi bănuiam și anume că, sub pretextul „formării profesionale”, în instituțiile statului s-au derulat de ani de zile minivacanțe oficiale, plătite cu bani din taxe și impozite.

„Trainingurile” de lux nu sunt altceva decât vacanțe instituționalizate, cu circuit închis pentru funcționarii statului.

Cazul Nisa-Larnaca scoate la iveală atât lăcomia unui director, cât și vulnerabilitățile unui sistem care, în lipsa unor controale reale, transformă banul public în pachete turistice all-inclusive.

Training-uri de lux prin prisma altor precedente din România

1. Cazul Erasmus de la Universitatea Politehnica Timișoara – mobilități fictive

În 2025, o investigație internă a relevat că angajați ai Universității Politehnica Timișoara au fraudat fonduri Erasmus și Erasmus+ pentru mobilități.

Alte persoane, în postul de responsabil cu relații internaționale, ar fi folosit documente false sau incomplete pentru justificarea unor deplasări inexistente, solicitând chiar implicarea studenților în scheme fictive, în schimbul unor sume de bani în numerar.

Estimările procurorilor indică embezzlement în valoare de aproximativ 659.337 euro, iar suma totală fraudată, incluzând bugetul universității, ajunge la 2,5 milioane euro. Patru angajați sunt în prezent judecați, iar universitatea a colaborat cu autoritățile pentru recuperarea sumelor și schimbarea procedurilor financiare.

2. Program de training nereali–LE din fonduri PHARE-TEMPUS

În urma unei anchete realizate de OLAF (Oficiul European Antifraudă), la începutul anilor 2000, instituții coordonate de politicianul Daniel Barbu au fost implicate într-o schemă de training fictiv.

Un program PHARE-TEMPUS a distins peste 200.000 euro în favoarea unor firme ale familiei, pentru cursuri care practic nu au fost realizate, iar listele de participanți erau fabricate. Barbu a minimizat cazul, numind totul un „neînțeles” și nepenal.

Sinteza investigațiilor, comparație între cazuri

De la plimbări cu pretext de training la fraude strategice

Sunt cazuri care reflectă un pattern îndelungat în administrație prin utilizarea fondurilor publice sau europene pentru activități fictive, vacanțe mascate sau deplasări nerealizate.

• Cazul actual din MIPE, cu director demis și anchetă fulger, trimite un semnal clar privind combaterea risipirii banului public.
• Anterior, Universitatea Politehnica a fost implicată într-o fraudă complexă, cu consecințe judiciare, iar exemplul PHARE–TEMPUS este unul de fraudă instituțională europeană.

Așadar, o problemă structurală, un climat în care lipsa de control, birocrația opacă și responsabilitățile concentrate pot lăsa spațiu pentru abuzuri.

În fața unei opinia publice mai exigente și a unor ministere mai vigilente (cum e cel al MIPE), astfel de practici devin mai riscante, însă persistă modele improvizate și frauduloase, cu impact economic și reputațional.