Locuitorii satului Ciupelnița, comuna Dumbrava, au de astăzi acces la servicii medicale de bază într-un dispensar modern, inaugurat în prezența prefectului de Prahova, Daniel Nicodim.
Noua unitate medicală vine în sprijinul celor peste 2.000 de persoane din zonă, care vor putea beneficia de consultații, tratamente și programe de prevenție oferite de medicul de familie.
La eveniment au fost prezenți primarul comunei Dumbrava, Marian Apostol, președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Prahova, dar și medicul de familie care își va desfășura activitatea în cadrul dispensarului.
„Înțelegem cu toții cât de important este rolul medicului de familie în mediul rural. Este esențial să încurajăm medicii să profeseze în sate și comune. Asistența medicală primară este principalul contact al pacientului cu sistemul de sănătate, contribuind la creșterea calității vieții și dezvoltarea unor comunități sănătoase”, a subliniat prefectul Daniel Nicodim.

Autoritățile locale consideră că investiția reprezintă un pas important pentru comunitate, reducând presiunea asupra spitalelor și aducând îngrijirea medicală mai aproape de oameni. Noul dispensar este dotat cu spații moderne de consultații, echipamente necesare și condiții adecvate pentru desfășurarea activității medicale.
Primarul Marian Apostol a declarat că administrația locală își propune să continue proiectele menite să îmbunătățească infrastructura și calitatea vieții locuitorilor: „Un dispensar modern înseamnă sănătate și siguranță pentru comunitatea noastră. Este un obiectiv pe care ni l-am dorit și pe care l-am realizat cu sprijinul autorităților județene.”
Noua unitate medicală din Ciupelnița răspunde unei nevoi stringente a zonei și marchează o etapă importantă în asigurarea accesului la servicii medicale de calitate pentru locuitorii din mediul rural prahovean.
Lasă un răspuns