Salvamontiștii prahoveni și-au dovedit încă odată profesionalismul, deși nu mai era nevoie. Sâmbătă și noaptea trecută au fost ore de foc iar efortul lor a condus la salvarea mai multor vieți. Unele dintre situații puteau fi evitate de turiști, dar cum se întâmplă de obicei, mulți nu -și comensurează limitele când pornesc pe munte. Astfel, salvatorii au intervenit pentru:
– turista in vârstă de 74 ani, evacuată cu elicopterul, după ce a căzut aprox. 80 m din Brâul lui Raducu (potecă nemarcata din Bucegi), suferind traumatisme craniene și fractură a membrului inferior
– turista in vârstă de 68 ani, cu luxație la membrul inferior, in zona Crucea Eroilor
– evacuare copil de 14 ani, cu stări de vomă, tot din zona Crucea Eroilor
– iritare oculara în Piatra Arsă, în urma declanșării accidentale a unui spray antiurs
– plagă tăiată produsă în urma unei căzături, la un copil in vârsta de 4 ani, în zona Palanca
– traumatism cranio-cerebral, cu pierdearea stării de conștientă si multiple escoriatii la un băiat de 13 ani, ce a căzut cu bicicleta pe un traseu de mountain-bike din Azuga
– evacuarea a doi turiști epuizați, găsiți de echipa de patrulare de pe Jepii Mici, la lăsarea întunericului
– intervenție azi noapte la ora 1.00, pentru acordarea primului ajutor medical la stâna din Piatra Arsă, unde doi ciobani aflați in stare de ebrietate s-au bătut, suferind fracturi costale si plăgi tăiate la membrele superioare
– acordarea primului ajutor medical unei turiste cu dureri abdominale puternice, ce se deplasa cu un grup la ora 3.30 spre Vf.Omu, pentru a vedea răsăritul soarelui.
Lasă un răspuns