Inițiatorii proiectului estimează că taxarea unor operaţiuni vor aduce statului 224 milioane de lei pe an.
În prezent, pentru operațiunile de înregistrare în registrul comerțului nu se percep taxe, activitate a ONRC este susținută de la bugetul de stat, se arată în nota de fundamentare a proiectului de act normativ. „… în absența unui mecanism de finanțare echilibrat, față de rolul sporit al acestei instituții şi în considerarea competențelor ce i-au fost suplimentate inclusiv prin prezenta lege, există riscul de afectare atât a capacității operaționale a instituției, cât și a calității serviciilor oferite profesioniștilor și instituțiilor partenere”, se arată în expunerea de motive a proiectului care propune instituirea unor noi taxe, începând cu 1 ianuarie 2026.
Taxe percepute la ONRC, de la 1 ianuarie 2026:
- 200 de lei pentru cererile de înregistrare depuse înainte de începerea activității economice, atunci când profesioniștii au obligația să solicite înscrierea în registrul comerțului, precum și pentru cererile depuse pe parcursul desfășurării activității sau la încetarea acesteia, atunci când trebuie înregistrate mențiunile privind actele și faptele prevăzute de lege;
- 20 de lei pentru verificarea disponibilității și rezervarea denumirii firmei;
- 10 lei pentru transmiterea actelor către Monitorul Oficial al României.
Actul normativ mai prevede ca, pentru cererile de înregistrare depuse înainte de începerea activității economice, pentru cele formulate pe parcursul desfășurării sau la încetarea acesteia, precum și pentru verificarea disponibilității și rezervarea denumirii firmei, atunci când sunt transmise electronic prin portalul de servicii online al ONRC taxele se reduc la jumătate.
Taxele percepute se vor putea achita prin portalul de servicii online al ONRC, prin POS, prin virament bancar în contul ONRC deschis la Trezoreria Statului și în numerar, la casierii.
Nivelul taxelor se va actualiza anual cu indicele ratei inflației, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiției.

Schimbări în Codul Rutier. Cu cât mai poți depăși viteza legală fără să fii amendat
Harta județelor din România, cele mai afectate în caz de cutremur
Din august se schimbă regulile pentru eliberarea buletinelor. Cartea de identitate electronică devine principalul document
Sistemul național de supraveghere rutieră a intrat în funcțiune pe DN1, autostrăzi și marile bulevarde din Capitală
Doi turiști s-au întâlnit cu un urs, pe traseul spre Cascada Urlătoarea
Modificări legislative, de la 1 august, care vizează cărțile de identitate și pensiile
Lasă un răspuns