Criză la CFR. Trenurile riscă să fie scoase din circulație

Actualitate| 27.08.2025| 1477| 0| Petrache Ecaterina

Situația de la CFR Călători este critică. Trenurile ar putea fi trase pe linie moartă, în doar o săptămână. CFR SA a trimis o notificare oficială către CFR Călători pentru a plăti datoriile uriaşe pe care le are către administratorul reţelei feroviare. CFR Călători susţine că nu există acest risc, iar reprezentanţii ARF spun că o parte din datorie a fost plătită. Acest fapt ilustrează doar o mică parte a peisajului dezastruos de pe calea ferată.

CFR Călători are de dat 8 milioane de euro către CFR SA. În încercarea de a găsi soluţii pentru o plătă măcar parţială, conducerea celor 2 companii şi autoritatea pentru reformă feroviară s-au aşezat la aceaşi masă.

CFR SA, administratorul reţelei, este presat de necesitatea plăţii salariilor.

Mihai Barbu, președinte ARF susține  că au găsit soluții concrete, în sensul în care să plătească o parte din aceste datorii. O parte s-a plătit ieri, alta se va debloca zilele următoare.

Această datorie a CFR Călători este doar o parte a problemelor. Încă de la începutul anului, au suspendat sute de rute. În urmă cu 2 luni, un document oficial arăta că sunt în pragul incapacităţii de plată. Atât conducerea, cât şi angajaţii acuză lipsa de finanţare.

Probleme grave sunt şi la alte companii de stat din sectorul feroviar. CFR Marfă așteaptă insolvenţa și va mai ,,supravieţui până la operaționalizarea completă a Carpatica Feroviar, noua companie. Compania Națională de Căi ferate CFR SA prognozează că va încheia anul cu o pierdere de aproape 120 de milioane de euro.

Ionuț Ciurea, director Pro Infrastructura a declarat că toate companiile au nevoie de management decent, eficient. Politicul nu este, nu a fost și nu va fi interesat de partea feroviară.

 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.