O furtună de doar 5 minute a făcut prăpăd în Sinaia! Galerie FOTO/VIDEO

Actualitate| 09.07.2025| 2001| 0| Petrache Ecaterina

Sinaia a fost lovită, în urmă cu puțin timp, de o furtună scurtă, dar extrem de violentă, care a provocat distrugeri importante în centrul stațiunii. În doar cinci minute, vântul a rupt copaci, a smuls acoperișuri și a distrus terase.

În oraș sunt mormane de crengi, table de la acoperisuri iar sunetul mașinilor de pompieri și salvări dau fiori. Deocamdată, se adună date din teren. Cert este faptul că, din cauza distrugerilor produse, Vila Luminiș- Casa Memorială „George Enescu” din Sinaia se închide începând de astăzi.

În zona Gării Sinaia, acoperișul a fost smuls și aruncat peste DN1, blocând circulația, mai mulți copaci au fost rupți și duși de ape pe șosea, iar străzile s-au transformat în adevărate râuri.

Traficul rutier pe Drumul Național 1 este restricționat, astăzi, în zona Gării din stațiunea Sinaia, după ce mai mulți copaci au fost doborâți de vântul puternic, blocând parțial sau total partea carosabilă.

Echipele ISU Prahova și autoritățile locale au intervenit în forță pentru degajarea copacilor și eliberarea drumurilor.

Au fost executate misiuni de înlăturare a resturilor și furtunii, cum ar fi bucăți de acoperiș și stâlpi de electricitate afectați de rafale de vânt, atât în Sinaia, cât și în localități apropiate.

Deși în Sinaia nu s-au înregistrat victime, în alte zone ale județului pompierii au intervenit pentru evacuarea persoanelor din autoturisme surprinse de ape pe șosele, precum și pentru evacuarea apei din subsoluri și gospodării inundate.

Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben pentru instabilitate atmosferică în zona Prahova (inclusiv Sinaia), valabilă până în noaptea dintre 9 și 10 iulie, ora 02:00 EEST. Sunt estimate averse torențiale, descărcări electrice, rafale de vânt între 60–70 km/h, grindină de 1–2 cm și cantități de precipitații de 20–25 l/m², iar local peste 30 l/m².

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.