Percheziții într-un dosar de înșelăciune și fraudă cu carduri de vacanță

Justiție| 30.04.2025| 538| 0| Virgil Rădulescu

Două mandate de percheziție domiciliară au fost puse în aplicare de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești – Biroul de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei și Patrimoniului, în cadrul unei anchete penale ce vizează comiterea unor fapte de înșelăciune și fraudă informatică. Descinderile au avut loc la două locații din județul Hunedoara: una în municipiul Deva și cealaltă într-o altă localitate din județ.

Potrivit anchetatorilor, vizat este un bărbat în vârstă de 31 de ani, domiciliat în județul Hunedoara. Acesta este bănuit că, începând cu luna august 2023 și până în prezent, ar fi intrat ilegal în posesia datelor mai multor carduri de tichete de vacanță, folosindu-se de promisiuni mincinoase pentru a le obține de la persoanele vătămate. Mai exact, le-ar fi promis acestora sume de bani în schimbul cardurilor, bani pe care nu i-ar mai fi achitat.

Ulterior, folosindu-se de datele obținute fraudulos, bărbatul ar fi autorizat tranzacții financiare fără acordul titularilor de card, cauzând un prejudiciu estimat la peste 20.000 de lei.

În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat unității de parchet competente, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale și identificării altor eventuale persoane implicate în acest mecanism de fraudare.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *