Astăzi, 29 aprilie 2025, marcăm Ziua Europeană a Solidarității între Generații, un prilej de reflecție asupra modului în care legăturile dintre tineri și vârstnici contribuie la o societate mai empatică, echitabilă și durabilă.
În România, această zi capătă o semnificație specială prin activitatea Fundației Regale Margareta a României, care de 10 ani implementează programul Generații, un model de educație intergenerațională unic în peisajul social românesc.
Lansat în 2015, programul Generații s-a dezvoltat din nevoia acută de a răspunde simultan la două provocări sociale: rata ridicată a abandonului școlar și izolarea tot mai accentuată a vârstnicilor.
România are astăzi peste 3,8 milioane de persoane vârstnice, iar una din trei trăiește în singurătate. În același timp, rata abandonului școlar în România este de două ori mai mare decât media Uniunii Europene, cu peste 14% dintre elevi părăsind școala înainte de finalizarea clasei a VIII-a.
În acest context, Centrele Generații s-au afirmat ca spații de interacțiune între copii aflați în risc educațional și seniori voluntari, oameni cu experiență, cunoștințe și dorință de implicare. Aici, seniorii devin mentori și modele de viață, în timp ce copiii beneficiază de sprijin educațional, emoțional și vocațional.
„La Centrele Generații, zâmbetul vârstnicilor singuri și speranțele copiilor se nasc zi de zi.”
Ce înseamnă să fii mentor voluntar?
Orice senior care are cunoștințe într-un domeniu, fie că vorbim de limba română, matematică, pictură, muzică, croitorie sau meserii tradiționale, și dorește să contribuie activ la educația copiilor este binevenit în rețeaua de centre sociale Generații.
Activitățile desfășurate includ pregătire școlară și remedială, ateliere vocaționale, dezvoltare personală și consiliere și sesiuni educative și recreative.
Pentru înscrieri, seniorii pot apela Telefonul Vârstnicului – 0800 460 001, un serviciu gratuit și confidențial, sau pot completa formularul de pe site-ul www.intergenerational.ro.
În prezent, 17 centre sociale de zi din țară aplică metodologia Generații, implicând 177 de seniori voluntari în sprijinul a 604 copii. Partenerii principali ai programului sunt Hochland România, Fundația Bosch România și Rompetrol România.
Centrele active se regăsesc în județele Mureș, Alba, Brașov, Bistrița-Năsăud, Satu Mare, Timiș, Cluj, Prahova, precum și în București.
De la lansarea programului în 2015:
- 42 de centre sociale au implementat metodologia intergenerațională;
- 1.500 de copii din medii vulnerabile au beneficiat de sprijin educațional și emoțional;
- 36.000 de sesiuni intergeneraționale au fost susținute de 470 de seniori voluntari.
Testimoniile celor implicați sunt grăitoare:
„Acea bucurie pe care o dai copilului, el și-o va aminti.” – Doamna Viorica, 69 de ani, voluntar, Târnăveni
„Cele mai importante momente la centru sunt cele petrecute alături de seniori, de la care învăț atât de multe.” – Teodor, 19 ani, fost beneficiar, Clubul Generații București
Despre Fundația Regală Margareta a României
Creată acum 35 de ani de Majestatea Sa Margareta și Regele Mihai, Fundația sprijină copii, tineri și vârstnici prin programe ce promovează solidaritatea, respectul reciproc și implicarea activă în comunitate. Printre inițiativele recente se numără: Telefonul Vârstnicului, Fondul pentru Vârstnici, Conectăm Generații în Lumea Digitală, și bineînțeles, Centrele Comunitare Generații.
29 aprilie ne amintește că un viitor durabil este posibil doar dacă îl construim împreună, tineri și vârstnici, mână în mână.
Generații este mai mult decât un program. Este o comunitate. O lecție de solidaritate. O speranță pentru România.
Lasă un răspuns