Comisie mixtă înființată în Prahova pentru verificarea respectării drepturilor persoanelor cu handicap și ale părinților cu copii mici

Social| 24.04.2025| 253| 0| Virgil Rădulescu

Începând cu data de 25 aprilie 2025, în județul Prahova va fi operațională o comisie mixtă care va verifica modul în care sunt respectate prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și ale Legii nr. 280/2023, ce reglementează accesul cu prioritate pentru femeile gravide și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani.

Măsura vine ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea cetățenilor din județ, potrivit unui comunicat emis de Instituția Prefectului Județul Prahova.

Astfel, Ordinul Prefectului nr. 120/18.03.2025 a fost completat pentru a include și verificarea respectării Legii nr. 280/2023, atât în ceea ce privește locurile de parcare destinate categoriilor vizate, cât și prioritatea la casele de marcat, casierii sau ghișee din unități comerciale și instituții publice.

Comisia mixtă va demara acțiunile de control începând cu 25 aprilie și va verifica atât spațiile publice, cât și cele private, pentru a evalua modul de aplicare a prevederilor legale. Autoritățile promit că rezultatele vor fi prezentate publicului în cel mai scurt timp.

Prefectul județului Prahova, Emil Drăgănescu, face apel la responsabilitatea și conștiința cetățenilor și a instituțiilor:

  • Șoferii care nu se încadrează în categoriile prevăzute de lege sunt rugați să respecte marcajele locurilor de parcare special amenajate pentru persoanele cu dizabilități, părinții cu copii mici și femeile gravide;
  • Instituțiile publice și entitățile private sunt îndemnate să ia măsuri urgente pentru asigurarea unui număr legal de locuri de parcare rezervate acestor persoane, precum și să monteze sisteme de acces adaptate pentru persoanele cu handicap;
  • Unitățile comerciale și instituțiile publice trebuie să afișeze la vedere, în proximitatea caselor de marcat, casieriilor sau ghișeelor, mesaje clare privind acordarea de prioritate femeilor gravide și părinților cu copii mici.

O inițiativă care se vrea a fi un pas important în direcția unei societăți mai incluzive și responsabile, în care drepturile celor vulnerabili sunt respectate nu doar pe hârtie, ci și în viața de zi cu zi.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *