„Aleluia, tovarăși!” – Despre cum Călin Georgescu a câștigat calificarea în turul 2 cu Biblia într-o mână și conspirația în cealaltă

Într-o țară unde credința a fost mereu un substitut onorabil pentru educație, iar icoanele pe bordul mașinii și zeci de cruciulițe atârnate-n retrovizoare țin loc de frâne bune și centuri de siguranță, era doar o chestiune de timp până când cineva ar fi putut să câștige alegerile prezidențiale nu cu un program politic, ci cu o profeție.

Așa a ajuns Călin Georgescu, acest Mesia de cartier, să fie uns, nu doar simbolic, ci aproape literal, de o parte a poporului român care confundă Duhul Sfânt cu fake news-ul și rugăciunea cu știrile de pe Telegram.

Adevărul e că nici Nostradamus nu prevăzuse o asemenea combinație între misticism de garsonieră, ortodoxism isteric și un suveranism care ar face chiar și pe Ceaușescu să roșească de invidie.

După cum remarcă și Vasile Bănescu, într-un interviu lucid și devastator de onest pentru RISE Project, „nu-mi amintesc de un astfel de fenomen de fanatism politico-religios până în acest moment. Este unic după 1990!” – și când un purtător de cuvânt al Bisericii spune asta, n-ar trebui să mai râdem, ci să ne închinăm… de frică.

Într-un alt univers, unul în care logica mai mișcă puțin în patul de spital, campaniile se fac cu cifre, strategii și mesaje coerente. În România anului de grație electorală 2025, campania lui Georgescu a fost un maraton de acatiste live pe Facebook, unde „Doamne ajută!” se spunea cu grimasa unui sergent-major și era urmat, invariabil, de un „Jos trădătorii neamului!”.

Biserica Ortodoxă Română, o instituție pe care mulți o confundă, din păcate, cu ortodoxismul despre care vorbește Bănescu, a oscilat între tăcere complice și susținere voalat-evlavioasă. Nu i-a deranjat prea tare că numele Domnului era scris pe afișe electorale, lângă sloganuri de tipul „România lui Hristos, nu a globaliștilor”. Ba dimpotrivă, unii preoți au transformat liturghia în miting electoral, iar pomelnicele în liste de votanți fideli, în speranța că de la ăștia se va umple cutia milei.

Într-o formulare remarcabilă, Bănescu descrie acest nou curent drept „ortodoxism”, o deviație de la ortodoxia autentică, în care Dumnezeu e invocat nu pentru mântuire, ci pentru rating, voturi și ură. Este, până la urmă, o formă de sacrilegiu digital, unde Sfânta Treime este rebranduită în algoritm electoral.

Călin Georgescu, acest profet de TikTok, nu s-a sfiit să amestece Apocalipsa cu articolele din Constituție și să proclame, fără urmă de ironie, că România trebuie „eliberată de sub jugul satanic al UE, OMS și al facturilor la gaze”.

Cu o voce de pateric obosit și gesturi teatrale de teleevanghelist din Giurgiu, el a sedus o masă critică de oameni derutați, săraci, dar mai ales lipsiți de discernământ, pe care nicio cateheză nu-i mai poate scoate la liman.

Ei sunt cei care și-au pierdut încrederea în medici, dar cred în apă sfințită cu iod. Care n-au citit niciodată o lege, dar știu sigur că se pregătește o dictatură mondială. Care confundă Evanghelia cu editorialele de pe site-uri obscure, pline de cruci, emojiuri și avertismente despre Apocalipsa climaterică.

Acești oameni au fost hrăniți ani de zile cu suspiciune, frică, resentiment și, într-un final, s-au săturat de democrație. Prea complicată, prea relativă, prea seculară. Ei voiau ceva simplu: un tătuc. Sau, și mai bine, un părinte duhovnic cu baston de Mareșal și cont de YouTube.

Să nu uităm ce avertizează Bănescu: „Propaganda de tip religios mi se pare mult mai sordidă decât propaganda politică” – pentru că nu e doar o minciună, e o blasfemie cu aspect de virtute.

Când Dumnezeu devine instrument de PR electoral, am trecut de linia roșie a oricărei civilizații decente. Iar când în numele Lui se urlă lozinci anti-europene, anti-vaccin, anti-orice, dar pro-violență, avem toate ingredientele unui coșmar populist cu miros de tămâie.

A fost odată un popor despre care se spunea că e profund creștin. Astăzi, același popor își pune speranțele într-un candidat care face live-uri cu moliftele și promite „purificarea spirituală a nației” cu forța.

Trăim în vremuri în care Crucile au devenit arme de campanie, iar rugăciunile simple sloganuri cu copyright.

Și, uite-așa, în aplauzele mulțimii, a câștigat cel care i-a promis mântuire în loc de salarii și mir în loc de reforme. Cu voia Domnului și a trollilor din Voluntari.

Românul plecat în diaspora a fost mult timp eroul pozitiv al narațiunii naționale. El muncește, trimite bani în țară, votează „cum trebuie”, vine acasă cu salam de Parma sau Jamon spaniol și principii de democrație occidentală, sătui de șlana națională pentru că s-au dat pe bacon. Dar în povestea cu Călin Georgescu, acest simbol al speranței naționale a fost… întors pe dos.

Ce s-a întâmplat? Simplu, a venit Mesia suveranist, și cu el, mântuirea prin forward-uri.

În absența unei strategii de comunicare coerente din partea candidaților clasici (pentru că, sincer, cine mai stă să citească programe electorale când ai meme-uri cu Sfântul Andrei decapitând globalismul?), diaspora a fost luată cu asalt de evangheliștii digitali ai Apocalipsei Made in Romania.

Pe WhatsApp, în special în grupurile de familie, s-au trimis zilnic: videoclipuri în care Călin Georgescu era prezentat ca fiind „alesul lui Dumnezeu”, montaje cu icoane și drapele peste care plutea chipul candidatului, în genul „Georgescu salvatorul neamului”, profeții reciclate din Nostradamus, dar și de la tanti Florica din Fălticeni, mărturii de genul „sora mea a visat că vine un om cu barbă albă și spune că doar cine votează Georgescu scapă de necazuri”.

Și culmea e că aceste „mărturii” au prins, mai ales în rândul românilor care, departe de țară, au simțit o ruptură identitară. Iar în lipsa conexiunii directe cu realitatea din România, au fost vulnerabili la realitatea alternativă livrată în porții emoționale și cu fundal de pricesne, acele cântări la slujbele liturghiei ortodoxe.

Românii din diaspora, de altfel printre cei mai loviți de corupția și incompetența post-decembristă, s-au trezit bombardați cu narațiuni mesianice în care UE este noul Babilon, Soros e Antihristul, iar singura salvare e întoarcerea la valorile „tradiționale”, adică, paradoxal, exact cele care i-au făcut să plece.

Totul a fost prezentat cu patos de ambasadorii neoficiali ai candidatei divine mântuitoare, care stăteau strategic între două schimburi, în parcare la Lidl, și predicau pe TikTok despre întoarcerea la glie și exorcizarea statului paralel.

Nu e glumă, întrucât în multe orașe europene unde comunitățile românești sunt consistente (precum Londra, Torino, Madrid sau Nurnberg), au avut loc întâlniri de rugăciune pentru victoria candidatului. Unele organizate de ONG-uri suveraniste, altele, mai discret, chiar de parohii „prietenoase” cu ideologia în cauză.

Votul a fost prezentat ca act liturgic, ca o „mărturisire de credință național-ortodoxă”, într-o Românie virtuală în care statul nu mai există, dar Călin Georgescu vine călare pe un Pegas mistic să închidă Lidl-urile și să redeschidă Mănăstirea Neamului.

Cireașa pe colivă a fost formula propagandistică absolut cinică: „Voi, diaspora, puteți să ne salvați. Știm că ați fugit, dar iertați-ne și întoarceți-vă cu un vot curat.”

Așa se activează vinovăția și se transformă în zel, românii din diaspora fiind făcuți să creadă că sunt cavalerii reîntoarcerii la „România adevărată”, adică nu aia cu spitale, drumuri și justiție, ci aia cu Sfânta Parascheva la Cotroceni și suveranism în fiecare cămin cultural.

Manipularea diasporei în campania „divin-naționalistă” a fost un mix aproape genial de emoție, nostalgie, resentiment și pseudo-credință. A fost, dacă vreți, o cruciadă a click-urilor, purtată nu cu arme, ci cu share-uri, nu pe câmpul de luptă, ci pe Telegram și WhatsApp.

Și, în final, diaspora a livrat. Cu milioane de voturi și un nou Președinte care promite, în continuare, să ne scoată din UE cu Biblia în mână și teoria reptilienilor în buzunar.