Sublocotenentul Adrian Păduraru, erou decorat post-mortem

Social| 17.04.2025| 243| 0| Virgil Rădulescu

Într-un gest de profund respect și recunoștință, Ministerul Afacerilor Interne a organizat miercuri, 16 aprilie 2025, o ceremonie solemnă de decorare post-mortem a sublocotenentului p.m. Adrian Păduraru, pompier în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova. Evenimentul a avut loc la sediul ministerului și a reunit oficiali, colegi și familia eroului căzut la datorie.

Adrian Păduraru a fost decorat cu Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, printr-un Decret al Președintelui României. Distincția a fost oferită de viceprim-ministrul și ministrul afacerilor interne, domnul Cătălin Marian Predoiu, în semn de recunoaștere a profesionalismului, curajului și spiritului de sacrificiu manifestate de militarul prahovean de-a lungul întregii sale cariere, dar mai ales în cadrul ultimei intervenții care, din păcate, i-a fost fatală.

Adrian Păduraru avea 43 de ani și și-a pierdut viața pe 10 martie 2025, în urma complicațiilor medicale survenite după ce a fost grav rănit în timpul unei misiuni de stingere a unui incendiu, în data de 8 februarie.

Intervenția viza stingerea unui incendiu care afectase două locuințe. În ciuda eforturilor susținute ale cadrelor medicale, pompierul nu a mai putut fi salvat.

„Distincţia conferită post-mortem vine ca un omagiu adus unui salvator care a acţionat exemplar, cu devotament, dăruire şi loialitate faţă de jurământul militar şi faţă de misiunea de protejare a vieţii şi bunurilor cetăţenilor”, a transmis Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) pe pagina sa oficială de Facebook.

Oficialii instituției au subliniat faptul că Adrian Păduraru și-a demonstrat angajamentul necondiționat față de valorile instituției până în ultima clipă a vieții.

Distincția acordată a fost înmânată familiei îndoliate, ca simbol al recunoașterii sacrificiului și dedicării cu care sublocotenentul Păduraru și-a îndeplinit misiunea. Ministerul Afacerilor Interne și Departamentul pentru Situații de Urgență au transmis sincere condoleanțe familiei, colegilor din cadrul ISU Prahova, precum și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.

Adrian Păduraru rămâne în memoria comunității ca un exemplu de curaj, onoare și devotament, un adevărat erou al zilelor noastre.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *