IMM ROMÂNIA lansează campania „Prevenție, nu contravenție”, o inițiativă dedicată sprijinirii întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) în relația cu autoritățile de control și în promovarea unui climat economic sănătos și echitabil.
Campania are scopul de informare a antreprenorilor cu privire la drepturile și obligațiile lor, dar și actualizarea listei contravențiilor care intră sub incidența Legii prevenirii nr. 270/2017.
Un mediu de afaceri bazat pe prevenție și dialog
IMM ROMÂNIA susține că sancțiunile ar trebui să fie ultima soluție în cazul neregulilor minore, promovând în schimb prevenția și dialogul constructiv cu autoritățile. Organizația nu se opune controalelor, însă atrage atenția asupra exceselor în aplicarea sancțiunilor, mai ales acolo unde nu este oferită posibilitatea de remediere.
„Susținem antreprenorii corecți și ne dorim un sistem care încurajează conformarea voluntară, nu pedepsirea imediată,” transmit reprezentanții IMM ROMÂNIA.
Actualizarea Legii prevenirii, o necesitate
Legea prevenirii, în vigoare din 2017, stabilește un mecanism prin care firmele nu sunt sancționate la prima constatare a unei contravenții, dacă aceasta se încadrează în lista prevăzută de legislație. Însă, această listă nu a mai fost actualizată din februarie 2018, în ciuda faptului că, între timp, au fost adoptate numeroase acte normative care prevăd noi contravenții. IMM ROMÂNIA consideră că actualizarea acestei liste este vitală pentru adaptarea legislației la realitățile curente din mediul economic.
Cum pot contribui antreprenorii?
IMM ROMÂNIA invită antreprenorii să se implice activ în această campanie, prin transmiterea de propuneri privind contravențiile care, în opinia lor, ar trebui să fie acoperite de Legea prevenirii. Este vorba despre situații în care operatorii economici au fost sancționați fără a li se oferi o șansă de corectare.
Propunerile pot fi transmise simplu și rapid prin intermediul platformei oficiale:
https://immromania.eu/legea-prevenirii/
Toate sugestiile vor fi centralizate de IMM ROMÂNIA și transmise ulterior către Guvern, alături de solicitarea de completare a listei oficiale de contravenții.
Campania „Prevenție, nu contravenție” este un demers necesar și oportun pentru susținerea IMM-urilor într-un context economic în continuă schimbare. Prin dialog, colaborare și actualizarea legislației, IMM ROMÂNIA își propune să contribuie la construirea unui mediu de afaceri stabil, predictibil și corect, în care prevenția să devină o practică firească, nu o excepție.
Lasă un răspuns