Incendiile tot mai numeroase soldate cu victime și pagube materiale au determinat autoritățile să treacă la măsuri. Un incendiu descoperit și anunțat din timp are șanse considerabil mai mari să fie localizat și stins mai repede, ceea ce poate însemna nu doar reducerea pagubelor materiale, cât mai ales salvarea de vieți omenești. Pentru că fiecare minut contează enorm în astfel de situații, detectoarele de fum, de monoxid de carbon și cele de gaz pot face diferența între un incident minor și o tragedie. Aceste dispozitive au în primul rând un rol de avertizare, semnalând imediat apariția unui incendiu sau a unei scăpări de gaz în spațiile în care sunt amplasate. Campania națională ”Detector pentru Viață”, derulată de către Departamentul pentru Situații de Urgență și susținută de E.ON și DELGAZ GRID, a ajuns anul acesta la a doua ediție iar primele detectoare au fost montate în gospodăriile prahovene. Potrivit ISU Prahova, în perioada următoare vor fi montate detectoare de fum și monoxid de carbon în locuințele care prezintă un risc ridicat din punctul de vedere al securității împotriva incendiilor, din cauza surselor de încălzire și nu numai.
225 de astfel de detectoare (din totalul de 500 alocat județului nostru) au fost distribuite către subunitățile de intervenție pentru a fi instalate în locuințele prahovenilor din comunele Brebu, Secăria, Lapoș, Aluniș, Bertea, Cerașu, Posești și Starchiojd.

Această campanie încearcă să aducă în atenția populației importanța prevenției și responsabilizarea cetățenilor în a avea o locuință sigură.
Aceste detectoare nu alertează în mod automat autoritățile și nu sunt interconectate cu sisteme de stingere a incendiilor, rolul lor fiind de avertizare a ocupanților construcției cu privire la izbucnirea unui incendiu sau prezența monoxidului de carbon.”Detector pentru viață” este o campanie lansată la nivel național în luna februarie a anului 2024, prin parteneriatul dintre E.ON-Delgaz Grid, Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
În Prahova, peste 550 de incendii la locuințe au avut loc anul trecut. Potrivit statisticilor, incendiile au fost soldate cu rănirea a peste 30 de persoane, iar alte 16 persoane și-au pierdut viața.Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Șerban Cantacuzino” al județului Prahova solicită cetățenilor anunțarea tuturor situațiilor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător la numărul unic pentru apeluri de urgență 112! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Lasă un răspuns