România, campioană la datorii! Dobânzi stelare și refinanțări creative în era „economicii fantastice”

Într-un an de criză economică majoră, guvernanții au decis că, dacă tot e greu, măcar să fie și scump. Astfel, statul a cheltuit doar 10,056 miliarde de lei pe dobânzi în primele două luni din 2025. Adică o nimica toată, cât un abonament lunar la Netflix pentru fiecare român, dar cu sezonul „Apocalipsa financiară” în buclă.

Față de anul trecut, când dobânzile păreau doar niște note de subsol, în februarie 2025 acestea au crescut cu peste 50%. Dacă ai impresia că asta sună a banc prost, ei bine, e doar execuția bugetară oficială.

Practic, statul plătește acum pentru greșelile din trecut, dar o face cu stil, adică la dobânzi de 6,5% – 7,5%, față de vremurile idilice cu dobânzi zero sau negative. Ah, ce vremuri! Atunci când Cîțu era ministru și credeam că „dobânzile negative” sunt o farsă din Zona 51.

Împrumutăm ca să plătim ce am împrumutat ca să plătim ce am împrumutat

Dar nu e totul pierdut! Ministerul Finanțelor a găsit o soluție genială, ca de obicei, să emită titluri de stat noi pentru a plăti titlurile vechi. Un fel de „șarpele financiar care își mușcă coada”, dar cu mai multă birocrație și dobânzi mai mari. Asta se numește creativitate bugetară, nu haos, să fim serioși!

Evident, această magie contabilă nu e nouă. Nici nu s-a inventat în România, nu au pusguvernanții coada la prună. Se pare că e o metodă internațională de a face ca banii să dispară elegant, în timp ce datoria rămâne ca un invitat nepoftit la o masă… credală. Și nu, nu poți să-l ignori. Mai ales când îți cere 8,4% din tot ce cheltuiești ca stat.

Ce mai contează când datoria face o săritură în lungime de 964 de miliarde?

Până la final de ianuarie 2025, datoria publică a României a ajuns la 964,382 miliarde de lei. Aproape cât o glumă proastă spusă de trei ori. Peste 789 de miliarde sunt în titluri de stat, iar restul, desigur, împrumuturi directe. Practic, avem de dat bani aproape tuturor: băncilor, investitorilor și probabil și vreunui văr îndepărtat al statului care a împrumutat ceva prin 2007.

Partea bună? Datoria s-a menținut ca procent din PIB la 54,6%. Partea mai puțin bună? PIB-ul e ca o promisiune electorală, adică frumos pe hârtie, dar greu de atins în realitate.

Totul e sub control… pe hârtie, așa că buget, deci exist!

Desigur, statul are o strategie. Sau cel puțin un PDF cu grafică colorată. Cea mai mare pondere din cheltuielile bugetare rămâne cea cu salariile din sectorul public (16,2%), pentru că, evident, cineva trebuie să semneze hârtiile prin care ne împrumutăm din nou.

Trăim cu dobândă la speranță

Așadar, putem spune că România a intrat într-o eră nouă eră a „datoriei perpetue cu dobânzi galactice”.

Dacă în trecut ne împrumutam pentru autostrăzi și spitale (mai mult teoretic), azi ne împrumutăm ca să plătim ce am împrumutat, apoi ca să plătim ce am împrumutat. O spirală financiară sau doar un cerc vicios care face ca filmele SF să pară fade documentare.

Dar hei, măcar avem un lucru sigur: dobânda crește mereu mai repede ca Făt-Frumos din poveștile de adormit copiii. Și, în economia asta în care viitorul pare scris de un scenarist distopic în colaborare cu un contabil suprarealist, măcar știm că… mai rău chiar se poate!