Control cu scântei la Penitenciarul Târgșorul Nou sau despre cum a fost îndepărtat inspectorul care a deranjat liniștea Elenei Udrea

În România, nici măcar pușcăria nu mai e ce-a fost! La Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou, acolo unde Elena Udrea își ispășește condamnarea, a fost nevoie de un control serios ca să aflăm ce se întâmplă de fapt: 50 de deținute trăiesc într-o clădire în lucru, fără recepție, cu pericol de incendiu și explozie. Inspectorul Alexandru Stamate, care a început să întrebe „de ce?”, a fost scos imediat din misiune, printr-un ordin semnat cu nerv, nu cu pixul.

Potrivit Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, se pare că la Târgșor, adevăratul risc nu e cel de incendiu, ci cel de adevăr. Iar când în peisaj apare și numele Elenei Udrea, totul trebuie să rămână „sub control”, dar nu al legii, ci al celor care o ocolesc cu eleganță.

Ei bine, se pare că adevărul a fost din nou prins cu mâna-n sac și, imediat, dat afară pe ușa din dos. Povestea noastră începe cu un personaj pe care îl vom numi generic „Inspectorul care a avut tupeul să-și facă treaba”, pe numele lui de buletin Alexandru-Mihai Stamate.

Într-un sistem, al penitenciarilor, unde controlul e doar o poză frumos laminată pentru rapoarte, domnul subcomisar a îndrăznit sacrilegiul suprem. A devenit curios și a început să întrebe despre anumite lucruri.

Și nu orice fel de lucruri! Nu genul „unde-i cafeaua de la protocol?” sau „cine vine azi cu gogoși la ședință?”, ci întrebări nepermise, de genul: „De ce sunt 50 de deținute cazate ilegal într-o clădire în construcție, fără recepție, fără avize și cu risc de explozie?” I-auzi tupeu!

Sigur, pentru cei nefamiliarizați cu spiritualitatea administrativă românească, ar părea de bun simț să întrebi așa ceva. Dar nu și în imperiul Administrației Naționale a Penitenciarelor, unde legea e opțională, dar supunerea față de superiori e sfântă.

Așa că domnul Stamate a fost rapid… epurat. Nu cu glonțul, nu cu sapa, ci cu o telefonată de la directorul general Dan Halchin, omul care pare (încă) să mai conducă Administrația Penitenciarelor cu aceeași delicatețe cu care ai mângâia un arici în sens invers.

Motivul oficial? „Comportament abuziv”. Probele? Undeva între „vocea interioară a domnului Halchin” și „mi-a zis mie cineva la o țigară”. Nu există proces-verbal, nu există constatări oficiale, nici măcar un emoji trist pe grupul de WhatsApp al echipei. Dar ordinul e ordin, iar cine supără rețeaua, zboară!!!

Rețeaua, zice-se, e formată din nume sonore precum Marian Ilie – marele paznic al „siguranței detenției” – și, desigur, cu voia dumneavostră, ultimul pe listă, dar încă mereu primul, Halchin însuși.

Un tandem care, potrivit celor mai recente cancanuri administrative, e foarte priceput la promovări „strategice” în aparatul central. Adică, dacă ai un CV cu zero experiență, dar un zâmbet convingător și o toleranță crescută la misoginismul instituțional, ai șanse excelente să ajungi „la centru”. Păi… nu e reconfortant să știi că meritocrația încă trăiește în glume?

„Potrivit celor relatate, acest binom (Halchin – Ilie) ar fi girat promovări netransparente ale unor angajate „fără experiență” direct în Aparatul central, inclusiv în funcții de secretariat, pentru a satisface sexul anumiți șefi din ANP. În schimb, AndreiToma nu a fost tras la răspundere pentru eșecuri administrative evidente, cum e și cazul actualei lucrări de investiție.”, conform siteul oficial al FSANP, care solicită intervenția ministrului Justiției, Radu Marinescu.

Între timp, la Penitenciarul de Femei Ploieşti – Târgşorul Nou, avem o clădire fără recepție, fără avize, cu pereți modificați ilegal și cu o instalație electrică care ar putea concura la „Noaptea Minții”. Electricianul avertizează că există risc de incendiu și explozie, dar… hei!, poate e doar o formă de artă contemporană macabră, cu actuale deținute în rol de viitoare torțe vii.

Și, în tot acest tablou demn de Kafka meets Dorel, vine directorul penitenciarului, Lucian Toma, care îl ia pe Stamate de gulerul bunului simț și-i spune: „Să o lasăm așa că știe ANP-ul!”.

Căci în lumea în care ne învârtim, nu e despre ce se întâmplă, ci despre cine știe că se întâmplă, iar dacă „știe ANP-ul”, s-a închis dosarul. Sau nici nu s-a deschis, de fapt.

Cireașa pe tort vine de la directorul adjunct, Andrei Toma, care, probabil din vârful unei hârtii nesemnate, întreabă confuz: „De ce mai întrebați de această secție? Știe toată lumea!”, ceea ce, în orice stat normal, ar fi o autodenunțare. Dar, din câte se pare, în România înseamnă. pur și simplu, că e de bine dacă șefu’ a zis că… e bine.

Finalul? Clasic. Adevărul e dat afară, problemele se bagă sub preșul indolenței, iar sistemul își mai pune o tresă imaginară pe umerii deja lăsați de epoleții grei. În tot acest timp, în penitenciar, femei condamnate legal sunt cazate ilegal, în așteptarea unei scântei, la propriu.

Dar, să fim serioși, ce e o mică potențială tragedie în comparație cu armonia unui sistem construit pe intimidare, protecție de gașcă și „să nu deranjăm pe cine nu trebuie”?

Pentru cei care încă speră la o reacție a autorităților, vestea bună e că s-au „înaintat sesizări”. Vestea proastă este că au fost înaintate în sus, iar sus e locul unde realitatea merge să moară de moarte bună, dar lentă.