Revoluția penalizării parlamentarilor

Politică| 21.03.2025| 509| 0| Virgil Rădulescu

Veste mare în țară! Aleșii neamului, stâlpii ăia ai democrației care veghează neobosit asupra binelui colectiv (de obicei de la distanță, eventual de pe vreo plajă exotică), se confruntă cu o adevărată catastrofă financiară.

Noul statut al parlamentarilor, care propune o sancțiune de 5% din indemnizația lunară brută pentru absențele nemotivate, a fost introdus în plen. Ce tragedie! Ce lovitură cruntă pentru bieții noștri politicieni care, să recunoaștem, sunt atât de ocupați încât rar mai ajung și la serviciu!

Dacă până acum, chiulul de la ședințe se pedepsea cu o insignifiantă reținere de 1% din salariu – adică, mai nimic – iată că vremurile de aur au apus. De acum înainte, fiecare absență nemotivată va costa un procent monstruos de 5%!

Într-o țară în care unii cetățeni trăiesc cu salarii de 2.000 de lei pe lună, e aproape imposibil să îți imaginezi suferința unui senator care își va vedea salariul de peste 20.000 de lei ciuntit cu 5%. Asta înseamnă că, la trei-patru chiuluri, sărmanii demnitari riscă să își piardă banii de protocol pentru somnul în plen după prandialul la restaurantul Parlamentului!

Desigur, această măsură drastică vine ca urmare a recentei revelații că unii parlamentari din AUR și POT au descoperit secretul nemuririi financiare: grevă cu semnătură de prezență!

Câțiva dintre ei, în număr deloc neglijabil (49 din 63, respectiv 16 din 23), s-au gândit că ar fi o idee excelentă să protesteze prin absență, dar să își semneze totuși prezența, ca să nu piardă indemnizația de 261 de lei per zi. O idee genială, chiar aplaudabilă, dacă nu ar fi fost prinsă și denunțată public. Cine ar fi crezut că transparența chiar funcționează uneori?

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu, s-a grăbit să liniștească apele și a promis că „niciun coleg care a crezut că vine şi face talente pe coridor şi spune că este în grevă, dar semnează prezenţa şi se aşteaptă să primească bani, acest lucru nu se va întâmpla”.

O declarație înduioșătoare, de parcă cineva chiar ar crede că astfel de practici vor dispărea complet. În realitate, parlamentarii sunt deja probabil la brainstorming pentru a găsi metode mai creative de a se eschiva fără a suferi pierderi financiare.

În concluzie, avem de-a face cu un moment istoric. O măsură de sancționare care, deși pare serioasă, afectează nesemnificativ veniturile generoase ale celor vizați.

Dar cine știe? Poate într-un viitor utopic sau poate chiar distopic vom vedea chiar și pedepse mai dure, precum scăderea indemnizației cu 10% pentru chiulangii de profesie.

Până atunci, să le urăm mult succes aleșilor în dificila lor misiune de a se adapta la noile condiții dure de muncă… când și dacă binevoiesc să apară la și pe la cabinetele parlamentare, susținute pe bani grei, dar abandonate, motivația fiind că sunt „pe teren”.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *