Bilanțul regional de la Iași, un monolog despre un singur om: Dan HALCHIN, directorul ANP

Într-o sală plină de polițiști de penitenciare care așteptau, poate naiv, să audă ceva relevant despre munca lor, despre provocările din sistem și despre viitorul incert al meseriei lor, s-a ridicat la pupitru Nambăr Uan pe doi (1/2), cunoscut oficial sub numele de Dan HALCHIN, directorul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.

Îmbrăcat într-un costum nou, cu o mărime mai mare (probabil ca să-i încapă orgoliul, dar nici așa n-a reușit), a început să vorbească. Și a vorbit. Despre cine? Ei bine, despre el însuși.

Da, bilanțul regional de la Iași s-a transformat rapid într-un monolog steril, plin de autoaprecieri și povești personale, de parcă oamenii din sală erau acolo ca să asculte confesiunile unui guru al incompetenței administrative.

„În prima întâlnire pe care am avut-o cu domnul ministru…” – așa a început marele discurs. Un început promițător pentru cineva care voia, probabil, să ne facă să credem că a descoperit America în timp ce bea o cafea cu Radu MARINESCU.

De fapt, Halchin își caută pile la ministru cu speranța vagă de a fi împuterrnicit cu un nou mandat, după cel plin de evadări, minciuni, promisiuni, plângeri penale, abuzuri, spații de cazare inventate, construcții de penitenciare noi în vizorul parchetelor din cauza achizițiilor.

Dar perla discursului rămâne, fără îndoială, „radiografia” sistemului penitenciar: „13.300 de oameni, de polițiști de penitenciare, 24.600 de deținuți (…) un buget de miliarde de lei și, în mod constant, 100 de colegi care fac prostii.”

Simplu și eficient, nu? O frază care, în loc să inspire respect și încredere, reușește să dea cu sistemul de pământ și să sugereze subtil că Poliția Penitenciară este, de fapt, o loterie: unii corecți, alții „toxici”, iar restul… pe lista de așteptare pentru a fi eliminați.

Reacția FSANP a venit prompt și usturător, așa cum îi stă bine unui sindicat care refuză să tacă atunci când incompetența e ridicată la rang de politică instituțională: „Atât s-a putut, Dane!”

Cosmin DOROBANȚU, președintele FSANP, nu s-a sfiit să spună lucrurilor pe nume, expunând un adevăr dureros: HALCHIN nu este rezultatul meritocrației, ci al unui sistem care a avut „nefericita șansă” să-l promoveze pentru că „era al cuiva.” Da, acea combinație letală de servilism și aroganță, unde îți tratezi subalternii cu un dispreț plictisit și îți salivezi respectuos limba la vederea superiorilor.

Cât despre faimosul său parcurs educational ce am putea spune? Se pare că HALCHIN a făcut parte din acea categorie specială de studenți care au reușit performanța academică remarcabilă de a absolvi o facultate unde prezența era „obligatorie la domiciliu”. Un talent rar, care explică de ce, atunci când trebuie să conducă, preferă să vorbească mult și să spună puțin.

Într-un moment de inspirație cosmică, HALCHIN a emis un gând profund: „Credeți că v-ați fi îmbogățit cu 1.000 de lei în plus la salariu?”

Aici e punctul în care audiența, obosită de platitudini și promisiuni goale, probabil s-a întrebat în cor: „Ce fumează ăsta, bre?!” Nu că ar fi o întrebare retorică. La cum a reușit să ignore complet realitățile dure ale meseriei de polițist de penitenciar, poate chiar există un „ceva” care îl ajută să plutească deasupra problemelor.

Pentru el, problemele cu salariile, orele suplimentare neplătite, lipsa de personal și condițiile grele de muncă par detalii nesemnificative. Ce contează că oamenii își riscă zilnic viața și sănătatea? Important e că HALCHIN a terminat de construit niște „pușcării noi” și a stat de vorbă cu ministrul. Asta e, în viziunea lui, adevărata măreție.

Cu un salariu de aproximativ 30.000 de lei lunar (da, ai citit bine!), Nambăr Uan pe doi (1/2) se prezintă ca fiind omul care știe tot, vede tot și decide tot. Dar adevărul? E doar un lider cu funcție, fără autoritate. Un om care vorbește cu buzele strânse și cu inima goală, rupt de realitatea colegilor săi, incapabil să inspire altceva decât o plictiseală cronică.

În final, un mic sfat, Dane: „Du-te la Arad, Dane!” Poate acolo vei găsi liniștea pe care n-ai reușit s-o oferi niciodată celor pe care ar fi trebuit să-i conduci. Iar dacă te întrebi de ce „miroase puternic a sindicalism” în zona Moldovei, răspunsul e simplu: pentru că oamenii s-au săturat de discursuri goale și lideri de carton.

P.S.: Dane, dacă te întrebi de ce lumea râde de tine, uită-te în oglindă. Răspunsul e chiar acolo…