În data de 15 ianuarie instituţia de cultură a fost sesizată de către un cetățean, despre descoperirea fragmentului iar miercuri, 29 ianuarie, a fost extras din sol, cu sprijinul autorităţilor locale din comuna Săpoca şi predat spre conservare Muzeului Judeţean Buzău.
„În perioada aceasta a Pleistocenului târziu, deja în spaţiul european existau populaţii umane, Omul de Neanderthal până acum vreo 40.000 de ani, după care vine şi se răspândeşte omul modern, homo sapiens. În România există urme ale unor interacţiuni dintre om şi mamut, atât pentru a-şi obţine hrana dar şi pentru a face diferite obiecte din os de fildeş. Există un fragment de fildeş de mamut cu urme de prelucrare în situl paleolitic de la Lespezi, judeţul Bacău.
Descoperirea de la Buzău este importantă, pentru că sunt foarte puţine piese de acest tip în sudul României. În general mamutul lânos este una dintre speciile mai mici de mamut, pentru că trăia într-un climat mai rece şi atunci suprafaţa mai mare a corpului ar fi dus la o pierdere mai intensă a căldurii. Era acoperit cu un păr destul de des, putem să considerăm din scheletele întregi descoperite că avea undeva la 3 m înălţime şi putea să ajungă până spre 8 tone în greutate.”, a precizat, pentru Agerpres, lectorul universitar doctor al Facultăţii de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti, Ştefan Vasile.
Fildeşul descoperit în comuna Săpoca poate oferi detalii cu privire la climatul şi mediul înconjurător în care trăia la acel moment exemplarul de mamut.
„În momentul în care găsim urme ale unor specii de animale, putem vorbi şi despre mediul înconjurător şi condiţiile existente în care au trăit ele…În ultimele 2,6 milioane de ani s-au succedat mai multe glaciaţiuni şi intervale mai calde.
În Pleistocenul târziu mamutul lânos apare în intervalele reci. Acum nu trebuie să ne imaginăm că totul era acoperit de gheaţă. Erau suprafeţe acoperite total, calota glaciară scandinavă acoperea complet Peninsula Scandinavă şi o parte din nordul Germaniei şi Poloniei, o parte din nordul Marii Britanii, a Olandei.
Mai la sud, în zona noastră au existat gheţari alpini. Climatul era mai rece, probabil cam cu 5-6 grade faţă de cel din prezent. Peisajul arăta puţin altfel. Mamutul lânos are un tip de vegetaţie caracteristic, trăia în aşa numită stepă a mamutului, nu prea existau copaci, arbuşti, în schimb era zăpadă destul de multă, un climat care permitea existenţa vieţii şi a omului”, a mai subliniat Ştefan Vasile.
Lasă un răspuns