Două persoane amendate în urma vandalizării sediului PSD Prahova – VIDEO

Actualitate| 07.12.2024| 362| 0| Virgil Rădulescu

Poliția Prahova a identificat și sancționat persoanele suspectate de vandalizarea sediului organizației județene a Partidului Social Democrat (PSD) din municipiul Ploiești. Incidentul a avut loc aseară, iar după investigații amănunțite, suspecții au fost conduși la sediul poliției pentru audieri.

Conform informațiilor furnizate de autorități, o femeie de 32 de ani din Ploiești este acuzată că ar fi scris cu spray cu vopsea pe geamul sediului PSD, iar un bărbat de 38 de ani, de asemenea din Ploiești, ar fi lovit în repetate rânduri un panou PVC al sediului, utilizând un topor. Loviturile aplicate au cauzat distrugeri semnificative.

Ancheta a relevat că cei doi au acționat pe cont propriu, fără a fi instigați de alte persoane sau entități politice.

Pentru faptele lor, autoritățile au aplicat sancțiuni contravenționale conform Legii nr. 61/1991 R. Femeia a fost amendată cu 3.000 de lei, iar bărbatul cu 1.000 de lei.

A treia persoană implicată în incident, un bărbat de 21 de ani care fusese identificat încă de vineri seară, a afirmat că a fost şofer pentru cei doi şi nu ştia ce urma să facă aceştia.

În paralel, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Conform legislației în vigoare, această infracțiune poate atrage sancțiuni mai grave, în funcție de prejudiciul cauzat și de rezultatele anchetei.

IPJ Prahova își exprimă angajamentul ferm de a combate astfel de acte de vandalism și reamintesc cetățenilor importanța respectării legii și a proprietății publice și private.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *