Într-o Românie care a reușit să transforme politicul într-un festival de mahala, campania electorală din acest an ne oferă un spectacol unic: duelul maneliștilor pentru președinție. De la Tzancă Uraganu’ la Dani Mocanu, scena politică și-a descoperit ritmul propriu – unul care bate tare, dar fals, ca o tobă spartă la marginea lumii.
Când Tzancă Uraganu’ îl promovează pe George Simion ca fiind „un președinte model”, deja ne putem imagina un viitor în care bugetele de stat sunt votate pe ritmuri de acordeon, iar ședințele parlamentare încep cu dedicații pentru „toată lumea de la masă”.
Nu că Dani Mocanu s-ar lăsa mai prejos: omul, mai mereu „certat cu legea”, dedică o piesă generalului Ciucă. Se pare că singura bătălie reală a acestui erou contemporan nu e pe câmpul de luptă, ci în trending-ul YouTube.
Dar să nu credeți că doar dreapta joacă această carte melodică. Elena Lasconi, mândria Câmpulungului, a fost transformată în „Kamala de Câmpulung”. Probabil că, undeva, Kamala Harris își bea cafeaua și se întreabă dacă între Câmpulung și Washington nu există cumva un portal magic prin care circulă idei atât de… originale.
Ludovic Orban a hotărât că el e destul de bun pentru a se acompania singur, într-un spectacol care îmbină lipsa de voce cu lipsa de ritm. Poate că, într-o seară de karaoke, acest lucru ar fi acceptabil. Dar într-o campanie electorală? Poate e o strategie: să-și cucerească alegătorii nu prin programe, ci prin milă.
Mircea Geoană, cândva „prostănacul” politicii, pare să fi evoluat în „baritonul” acesteia. Cu un „Hallelujah” răsunător, Geoană ne demonstrează că există ceva mai rău decât promisiunile goale: interpretările goale. Leonard Cohen, probabil, s-a răsucit în mormânt atât de tare, încât riscăm să-l descoperim într-un sat din Oltenia.
Culmea ironiei e că această competiție nu e doar despre cine ajunge președinte, ci și despre cine adună mai multe vizualizări pe YouTube. Tzancă și Dani Mocanu concurează în vizualizări, iar noi, spectatorii, ne întrebăm ce legătură au toate acestea cu economia, sănătatea sau educația țării.
Această campanie electorală este o oglindă murdară a societății. Politicienii cântă pe limba celor pe care îi vor votanți, dar pe care, în realitate, îi disprețuiesc. E o combinație grotescă de mesaje populiste, versuri grosolane și o urbanizare forțată care n-a produs orașe, ci periferii.
Aici, în aceste suburbii ale gândirii, manelele sunt noul imn național, iar politicienii sunt doar niște interpreți de karaoke care visează la funcții de stat.
Văzând toate acestea, înțelegem și mesajul din spatele reclamei Tazz știe cu poftele – Anul alegerilor. Câte pofte, atâtea alegeri. Pe Tazz, fiecare alege pentru el, pentru că știm că fiecare poftă este diferită. Aici faci câte alegeri vrei! Vrei porc? Votează porc! Vrei vită? Votează vită!
Deci, dragă țară, dacă te-ai săturat de sărăcie, corupție și lipsa de perspectivă, stai liniștită: acum ai o coloană sonoră pentru dezastrul tău. Și să nu uităm: „fără număr” nu e doar despre dedicații, ci și despre promisiuni electorale.
Lasă un răspuns