Rectificări de buget la ASSC și pentru plata ratei la Termo

Administrație| 11.11.2024| 342| 0| Petrache Ecaterina

A doua ședință extraordinară din această zi a Consiliului Local Ploiești a avut loc la prânz. Consilierii au avut, pe ordinea de zi o serie de proiecte de hotărâre care priveau rectificări ale bugetelor mai multor instituții din subordine. Astfel, ei au decis suplimentarea bugetul alocat ASSC cu 1,95 milioane lei, pentru plata salariilor asistenții personali și a indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap grav.
De asemenea au votat să fie suplimentat bugetul alocat către Termo Ploiești cu suma de 3 milioane de lei pentru plata facturii restante.

„Avem un dublu obiectiv, avem o urgență maximă să plătim indemnizațiile asistenților personali ai persoanelor cu handicap, respectiv să facem plată către Termo ca să își plătească rata restantă din 15 octombrie către Eximbank, în jur de 3 milioane de lei. Facem rectificările pentru că, practic, în sărăcia noastră, a trebuit să curățăm ca să strângem banii pentru indemnizații și, respectiv, pentru plata restanței”, a explicat primarul Mihai Polițeanu.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *