Jandarmii prahoveni cu… „lipici”

Educație| 08.11.2024| 237| 0| Virgil Rădulescu

În luna octombrie efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova au desfășurat activități preventiv-educative în mai multe instituții de învățământ din județ.

Copiii care au participat la aceste activităţi au fost de diferite vârste.

Preșcolarilor le-am prezentat dotarea noastră, le-am explicat ce înseamnă meseria noastră și unora dintre ei le-am povestit câte ceva despre natură și cum trebuie să ne comportăm când mergem în drumeții.

Elevilor mai mari, le-am prezentat dintre programele pe care le derulăm în acest an, „Adolescență fără delincvență!” și „Ora de civilizație”.

Ne-a bucurat nespus mesajul unui cadru didactic care ne-a confirmat faptul că am reușit să ne facem înțeleși chiar și de cei mai mici dintre interlocutorii noștri.

Împărtășim în continuare cu dumneavoastră, acest mesaj:
„Mulțumim foarte mult pentru activitate, a fost extrem de interesantă, informațiile au fost transmise conform vârstei lor, cei mici au fost captivați, drept dovadă s-au jucat în parc de-a Jandarmeria!
Felicitări pentru “lipiciul” pe care-l aveți la pitici!
Ne-ar face plăcere să colaborăm și pe viitor!”

Comunicat Inspectoratul de Jandarmi Județean Prahova

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *