Locuri de parcare fără licitație, pentru hoteluri

Economie| 01.11.2024| 412| 0| Petrache Ecaterina

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului propune modificarea legislației din turism, astfel încât hotelurile să poată închiria, fără licitație, locuri de parcare aflate în apropiere. Proiectul unei ordonanțe de urgență în acest sens a fost publicat pentru consultare publică.

Conform acestuia, hotelurile vor putea închiria de la autoritățile locale, prin atribuire directă, locurile de parcare aflate la o distanță mai mică de 50 m de acestea.

Pentru clasificarea hotelurilor și în special pentru clasificarea la un număr de stele superior este necesară deținerea de locuri de parcare care să îndeplinească condițiile prevăzute în Ordinul Președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013.

Locurile de parcare trebuie să fie delimitate, să fie dotate cu coșuri de gunoi și să fie păzite, lipsa lor făcând imposibilă clasificarea de nivel ridicat (3 stele / 4 stele / 5 stele).

Pierderea locurilor de parcare are ca efect retragerea clasificării și interdicția de a mai desfășura activitatea hotelieră.

În prezent, în special în marile centre urbane, locurile de parcare din jurul hotelurilor se află pe domeniul public sau privat al unităților administrativ-teritoriale.

”Astfel, este necesară crearea cadrului legal prin care unitățile administrativ-teritoriale pot închiria, prin atribuire directă, stucturilor hoteliere, instituțiilor publice de spectacole și bazelor sportive, locurile de parcare situate la o distanță mai mică de 50 m de acestea”, arată nota de fundamentare atașată proiectului.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *