Retro & Electro Parade, două zile dedicate pasionaților de mașini

Actualitate| 17.10.2024| 231| 0| Petrache Ecaterina

Zeci de automobile retro și cele mai noi modele electrice și hybrid vor putea fi admirate și studiate în cadrul unei noi ediții a Retro & Electro Parade. Evenimentul va avea loc în perioada 18 – 19 octombrie, în parcarea Ploiești Shopping City. Vor fi expuse „peste 60 de automobile, de la modele recunoscute, precum Ford Thunderbird și Mercedes din perioada 1950-1993, până la cele mai recente mașini electrice și hibride. Pasionații de mașini sunt invitați să descopere atât vehiculele istorice, cât și modelele electrice de ultimă generație” anunță organizatorii.

Potrivit acestora, Eurial Invest și Poliserv-JG vor expune autoturisme eco-friendly ale viitorului. Printre modelele care vor fi prezentate în cadrul evenimentului se numără Peugeot 208, Peugeot 2008, Peugeot 408, Peugeot 3008, Citroën C4, Opel Astra, Suzuki Swift Mild Hybrid, Suzuki Vitara Mild Hybrid, Suzuki S-Cross Mild Hybrid, DACIA Spring Electric, DACIA Duster Hybrid. A doua zi de expoziție aduce cele mai cunoscute modele de vehicule istorice, fabricate între 1950 și 1993: Ford Thunderbird, Ford Mustang, VW 1300, Mercedes, VW T2 delux, dar și autoturisme de fabricație românească – ARO, Dacia.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Retromobil Club România și dealeri locali.

 

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *