Alertă de acces ilegal la sistemul unei brățări de monitorizare a unui ploieștean

Actualitate| 17.10.2024| 199| 0| Virgil Rădulescu

Polițiștii din cadrul dispeceratului Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică Prahova au fost sesizați, la data de 16 octombrie 2024, în jurul orei 15:30, cu privire la o alertă de acces ilegal la sistemul unei brățări de monitorizare, în cazul unui bărbat de 51 de ani, din municipiul Ploiești, supravegheat pe perioada de acțiune a ordinului de protecție, bărbatul fiind localizat în zona Sălii Sporturilor Olimpia Ploiești.

În baza sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii Secției nr.3 de Poliție Ploiești, din primele verificări reieșind faptul că bărbatul se afla în stare de ebrietate și ar fi forțat cureaua dispozitivului de monitorizare electronică, acesta generând alerta.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugerea unui dispozitiv electronic de supraveghere folosit pentru monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare sau excepțional penale.

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0763835620, sau pe WhatsApp sau redactie@gazarul.ro

Te-ar putea interesa și:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *