În prezent, permisul auto este valabil timp de 10 ani pentru toți șoferii din România. Conform proiectului adoptat de Senat, la începutul acestui an, o reducere semnificativă a acestei perioade va fi operată pentru șoferii de peste 70 de ani. „Valabilitatea administrativă a permiselor de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, Al, A2, A, B, B1 şi BE, deținute de persoane cu vârsta de 70 de ani şi peste această vârstă este de 5 ani”, conform noii legislații.
Pentru șoferii care au depășit 80 de ani, situația devine și mai restrictivă. „Valabilitatea administrativă a permiselor de conducere de toate categoriile deținute de persoane cu vârsta de 80 de ani şi peste această vârstă este de 2 ani”, se precizează în textul adoptat de Senat.
Pe lângă reducerea valabilității permiselor, legea adoptată propune și o majorare a acesteia la 15 ani pentru ceilalți șoferi care dețin permise din categoriile AM, A1, A2, A, B, B1 și BE.
Legea se află acum în dezbaterea la Camera Deputaților care este forul decizional.
Problema permiselor pentru persoanele în vârstă a fost discutată și la nivel european, unde experții au subliniat necesitatea unor evaluări medicale mai frecvente pentru șoferii cu vârsta de peste 70 de ani. Comisia a propus teste de stabilire a aptitudinii de a conduc, un control medical sau un chestionar de autoevaluare.
Din păcate, mulți vârstnici care suferă de probleme de sănătate ce le afectează abilitățile de conducere nu sunt dispuși să renunțe la permisul auto, ceea ce poate duce la situații periculoase pe drumurile publice. Printre afecțiunile care pot influența capacitatea de a conduce se numără problemele de vedere, sindromul vestibular, bolile respiratorii și cardiovasculare, accidentele vasculare cerebrale și tulburările cognitive. Aceste condiții pot compromite capacitatea de a reacționa corespunzător la diversele situații din trafic, punând în pericol atât șoferii vârstnici, cât și ceilalți participanți la trafic, scrie Promotor.
În concluzie, este esențial ca șoferii de toate vârstele să fie conștienți de abilitățile lor de conducere și să își adapteze comportamentul în funcție de sănătatea lor. Deși există temeri legate de riscurile asociate cu conducerea de către persoanele în vârstă, nu se poate afirma că acestea sunt neapărat mai periculoase la volan în comparație cu șoferii mai tineri.
Lasă un răspuns